Volkswagen ar putea înfiinţa 50.000 de locuri de muncă pe termen mediu în întreaga lume

Volkswagen ar putea înfiinţa 50.000 de locuri de muncă pe termen mediu în întreaga lume

Volkswagen (VW), cel mai mare constructor auto european, ar putea înfiinţa 50.000 de locuri de muncă pe termen mediu în întreaga lume, din care 5.000-6.000 în Germania, până în 2015.
"În prezent avem 400.000 de salariaţi în întreaga lume. Având în vedere creşterile înregistrate pe numeroase pieţe, putem ajunge la 450.000 de angajaţi pe termen mediu. În plus, va trebui să înlocuim 60.000 de salariaţi în următorii cinci ani", a declarat Horst Neumann, şeful de personal al VW, pentru publicaţia Handelsblatt.

Constructorul auto va crea între 5.000 şi 6.000 de locuri de muncă în Germania până în 2015 şi intenţionează să reducă numărul angajaţilor temporari, a menţional el.
VW se află în negocieri salariale cu un puternic sindicat german, IG Metall, care susţine revendicări salariale la care a renunţat anul trecut, din cauza crizei economice.
În acest an însă, producătorii auto germani, Daimler, BMW şi VW, au profitat de revenirea economiei mondiale. Companiile au renunţat la şomajul parţial, măsură introdusă pentru a face faţă crizei, au început să recurgă la angajări temporare şi au scurtat vacanţa de Crăciun pentru a acoperi cererea în creştere, în principal în China.

Sursa: mediafax.ro