Alexandru Surdu: Şcheii Braşovului – o carte testament

Alexandru Surdu: Şcheii Braşovului – o carte testament

La Cramele Decebal în sala Sfântului Andrei – ocrotitorul României, editura Kron-Art din Braşov a organizat lansarea cărţii „Şcheii Braşovului”, autor academicianul Alexandru Surdu. Evenimentul a fost legat de Unirea Principatelor Române, motiv ce a generat Sărbătorirea „Vecinătăţilor” în mai multe localităţi din judeţul Braşov, zona Rupea. Cartea lui Alexandru Surdu a făcut neîncăpătoare sala Sfântului Andrei şi a adunat prestigioşi oameni de cultură, critici şi scriitori. Cu acest prilej, a fost evidenţiat şi Despărţământul Astra, al cărui preşedinte de onoare este Mitropolitul Ardealului.

Condiţii grafice excepţionale

Cartea Şcheii Braşovului a lui Alexandru Surdu este realizată cu o grafică excepţională, datorate lui Gabriel Stan, directorul editurii Kron-Art Braşov, dar şi Aureliei Stoe Mărgineanu, care a făcut ilustraţia cărţii.
Gabriel Stan a vorbit cu multă emoţie şi a menţionat: „Este o carte a braşovenilor, deoarece domnul academician a adunat toate informaţiile legate de Şchei, de tradiţii şi obiceiuri care te duc cu mii de ani înainte. Nu este o carte scoasă într-o doară, este o carte documentată, la care Alexandru Surdu a muncit enorm. Am lucrat cu foarte mult drag, împreună cu autorul şi vreau să spun că am descoperit că există un foc al maestrului care se transmite ucenicului, o energie pe care ucenicul o primeşte de la maestru. A fost o strădanie îndelungată, cu peripeţii, aşa cum este orice lucru laborios.”

Cartea care rupe gura târgului

Scriitorul Doru Munteanu a vorbit despre momentul lansării cărţii la Braşov, care coincide cu Ziua Vecinătăţilor: „Mă bucur că astăzi are loc lansarea, de Ziua Vecinătăţilor, deşi s-a mai făcut acest lucru şi cu prilejul Târgului de Carte de la Bucureşti. Este o reeditare şi apreciez această simbioză cu Gabriel Stan care a făcut posibilă această carte excepţională. La târgul de la Bucureşti, din martie, anul trecut, a deschis târgul şi a făcut impresie. Cartea este o alt fel de monografie, dedicată Şcheiului. Este completă, o carte de suflet a unui fiu al Şcheiului. Ai sentimentul că din tot ce s-a scris până acum, cartea lui Alexandru Surdu este o răsplată pentru cei din care s-a plămădit Alexandru Surdu. Rămâne fiecăruia dintre noi să o citim şi sigur că se va aprecia faptul că s-a făcut o documentarea foarte serioasă, îndelungată şi aprofundată care gravitează în jurul Şcheiului.”

Iscusinţa gândului

Filozoful şi criticul literar, A.I. Brumaru, a sensibilizat cu o scurtă critică literară şi face referire la sistemul de logică pentadică: „Preocupările teoretico-filosofice demonstrează o gândire coerentă cu sine însuşi ceea ce determină ca în 1970, Alexandru Surdu să aducă elemente de logică şi să facă o prezentare a unui domeniu care ia în stăpânire Universul. Filosoful, în 1972, scrie în România şi zdruncină cu iscusinţa gândului. Ideea unei dialectici speciale se face auzită pronunţat. E vorba de o dialectică în cinci timpi, un detaliu din biografia lui Alexandru Surdu. Angajat undeva ca bibliotecar, într-o lume a cărţii, autorul iniţiază studii aprofundate care apar în opera logică a academicianului Şcheii Braşovului, în două ediţii. Lucrarea are un discurs identitar şi realizează o sinteză a fiinţei omeneşti.”

Singurul academician în viaţă

Scriitorul Mircea Brenciu a afirmat: „Braşoveanul Alexandru Surdu este singurul academician în viaţă, al Braşovului. Faptul că a revigorat Despărţământul Astra şi faptul că repune pe tapet cărţi de importanţă naţională mi se par gesturi excepţionale. Observ că românii încep să se reunească. Momentul de astăzi consacră această idee. Cei mai curaţi români se găsesc în Şcheii Braşovului unde se află Prima Şcoală Românească şi Junii din Şcheii Braşovului. Este o carte eveniment care ne aduce aminte că doar dacă ne iubim Braşovul suntem uniţi.”

Moştenirea: Şcheii Braşovului

Printre vorbitori s-au mai aflat Virgil Borcan, Mircea Doreanu şi prof. preot Vasile Oltean şi părintele Rei de la Biserica Sfânta Treime. Fiecare, vădit emoţionat a menţionat că această carte este o mărturie a faptului că mai avem un pedigree valoros. Alexandru Surdu emite ipoteze care dau frâu liber vizionarului. Lucrarea este modernă şi reliefează istoria unui popor care nu aparţine regilor, preşedinţilor, amanţilor, ci oamenilor. Cartea este un fel de testament care rămâne mărturie generaţiilor viitoare.
Mircea Doreanu a menţionat că este vorba de micro-studiu şi a scos în evidenţă faptul că Şcheii Braşovului reprezintă un loc în care nu există nici o fabrică şi că aici există „o fabrică de şcoli începând cu Prima Şcoală Românească şi terminând cu Şaguna. Aici este un sat viu, într-un oraş pe jumătate mort, dar Şcheiul domină”.

Mai rămâne ceva de spus

Prof. Vasile Oltean a scos în evidenţă: „De la 1292, an de la care începe istoria Şcheiului, toţi scriu despre Şchei şi toţi recunosc că mai au de scris. Şcheiul a fost şi întotdeauna există. S-a scris mult şi tot. Şi totuşi mai rămâne ceva de spus, care este supus la tot felul de presiuni. Cartea e scrisă de un academician care a crescut în Şchei, îl cunoaşte, îl trăieşte şi îl simte, motiv pentru care a adăugat tot ce a ştiut. Deci, cartea se adaugă celorlalte monografii cu documente şi marturii pe care nu oricine le ştie.”
Părintele Rei de la Biserica Sfânta Treime este şi vicepreşedinte al Astrei şi a menţionat faptul că această minunată lansare de carte este un festin cultural iar pe Alexandru Surdu îl consideră ca pe un apostol al Şcheiului, care a înmulţit talantul şi care a dovedit, încă o dată, că sacrul din dânsul face obiectul credinţei în Dumnezeu.

Ileana Gafton Dragoş