Alaiul Măştilor, la Budila

Alaiul Măştilor, la Budila

Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi Primăria Budila, vă invită sâmbătă, 19.02.2011, începând cu ora 13.00 la ALAIUL MĂŞTILOR.
Obiceiul constă în organizarea unui alai cu măşti ce reprezintă personajele importante ale comunităţii şi nu numai, care pleacă să colinde prin sat pentru a cere de la gospodari gogoşi, cârnaţi, carne, slănină, vin sau ţuică pentru petrecerea de seară. Toată comunitatea este pregătită pentru primirea alaiului care trece din casă în casă pentru a alunga spiritele malefice din gospodării şi pentru a le purifica astfel în aşteptarea primăverii şi a unui nou an agricol, iar seara participă întreaga comunitate la balul organizat cu produsele obţinute.
Bătrânii satului povestesc că, pe vremea grofilor, o ceată de săteni deghizaţi intrau în gospodăria grofilor să se asigure că mai sunt bucate suficiente până la venirea primăverii şi că animalele sunt bine îngrijite şi hrănite, iar, ca o glumă a tradiţiei, exista obiceiul ca cineva din alai “să prade" cămara grofului furând un fir de cârnat sau o bucată de slănină pentru a îndestula petrecerea din sat.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Agenţia de Dezvoltare a Judeţului Brşov, în cadrul proiectului "Destinaţii de Excelenţă, culoarul Prejmer - Teliu - Budila - Vama Buzăului" şi se va desfăşura după următorul program:

• Ora 13.00 - Alaiul măştilor - cu plecare din centrul comunei

• Ora 16.30 - Ritualul de ardere a măştilor
• Ora 17.00 - Premierea măştilor
• Ora 18.00 - Deschiderea Balului mascat

Vă aşteptam aşadar la Budila sâmbătă, 19 februarie 2011, începând cu ora 13.00!


M.T.