Leul a început sesiunea în apreciere

Leul a început sesiunea în apreciere

Moneda naţională a dechis şedinţa pe o creştere moderată, ajutată de un apetit în urcare pentru regiune din partea investitorilor străini, după ce îngrijorările privind preţul petrolului s-au mai temperat, astfel că paritatea a coborât sub 4,2 lei/euro.
Băncile afişau cotaţii de 4,2000 - 4,2020 lei/euro în debutul şedinţei , uşor sub nivelul de miercuri, când schimburile se perfectau la 4,2033 - 4,2040 lei/euro.
Cursul a continuat să scadă treptat, până la un minim de 4,1945 - 4,1960 lei/euro , ajutat de sentimentul global uşor pozitiv, potrivit dealerilor. În jurul orei 10:10, tranzacţiile se încheiau la 4,1980 - 4,1990 lei/euro.

Valutele din regiune au deschis, de asemenea, cu aprecieri moderate, în linie cu marile burse europene. Totodată, preţul petrolului a scăzut uşor, iar îngrijorările privind situaţia din Libia s-au redus, după ce preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a propus un plan de pace, care a fost luat în considerare de Liga Arabă.
Cursul de referinţă anunţat miercuri de BNR a scăzut cu 0,57 bani, la 4,2051 lei/euro, şi a atins un nou nivel minim de după 4 iunie 2010.
Leul s-a apreciat miercuri şi în raport cu dolarul, banca centrală anunţând un rată de schimb de 3,0406 lei/dolar, respectiv cu 0,24 bani sub cursul oficial de marţi. Paritatea nu a mai fost aşa redusă din 5 noiembrie, când euro era cotat la 3,0403 lei.
Randamentele practicate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au scăzut de la 5,77% - 6,27% la 5,5 - 6%.

Sursa: mediafax.ro