Purimul, moment de bucurie pentru evrei

Purimul, moment de bucurie pentru evrei

Comunitatea Evreilor din Braşov a avut invitaţi de onoare care au participat la Sărbătoarea de Purim ce a avut loc la Sinagoga din Braşov. Festivitatea a fost marcată de prezenţa în premieră la Braşov a Excelenţei sale dl. Dan Ben Eliezer, ambasadorul Israelului în România, însoţit de soţia sa. Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţii cultelor din oraş, politicieni din întreg spectrul politic, directorul Operei Braşov, Cristian Mihăilescu şi soţia sa, soprana Felicia Filip, reprezentanţi ai comunităţii evreieşti şi mass media.

Istoria Purimului

Istoria Purimului, precum şi obiceiurile specifice lui fac din această sărbătoare un moment de bucurie pentru evreii de pretutindeni, evenimentul fiind marcat printr-o serie de momente culturale şi artistice tradiţionale.
Preşedintele Comunităţii Evreilor din Braşov, Roth Tiberiu, a declarat: “De Purim se citeşte Cronica Esterei. Este singura sărbătoare care reprezintă un simbol al bucuriei, a exuberanţei. De această sărbătoare încercăm să vă oferim un moment artistic, cu personaje istorice, care fac referire la istoria exilului evreiesc şi la diaspora evreiască”.

Victoria binelui împotriva răului

Ambasadorul Dan Ben Eliezer a fost vadit emoţionat pe toată durata derulării Purimului şi a afirmat: “Soţia mea şi cu mine ne bucurăm că ne aflăm la Başov, în Sinagogă, pentru a sărbătorii Purimul: o victorie a binelui împotriva răului. Purimul a căpătat o adevărată dimensiune care cuprinde cele mai vechi timpuri şi zilele noastre. Felicit Comunitatea Evreilor din Braşov care a reuşit să menţină obiceiurile şi tradiţiile evreieşti. Totodată, această comunitate are un rol important în dezvoltarea culturii şi contribuie la dezvoltarea economico-socială a Braşovului, care este primul oraş înfrăţit cu un oraş din Israel”.

Relaţia avraamică

Părintele Stelian Manolache, deşi e de altă religie, în calitatea sa de invitat, a ţinut să spună câteva cuvinte emoţionante: “Este o onoare pentru a spune câteva cuvinte de relaţia avraamică existentă între noi. La noi, în creştinism, se vede în chip văzut Avraam, părintele neamului. Să dea Dumnezeu ca religiile avraamice să dăinuie. Ceea ce apropie e iubirea şi cultura, motiv pentru care dăruiesc o carte preşedintelui Comunităţii Evreilor din Braşov, Roth Tiberiu”.
Un alt moment emoţionant a fost acela când soţia ambasadorului Israelului la Bucureşti şi soprana Felicia Filip au primit câte un impresionant buchet de flori, iar o tânără evreică a cântat cântece evreieşti la un instrument românesc: nai. De asemenea, reprezentanţii Comunităţii Evreieşti din Braşov au ţinut să transmită ambasadorului următorul mesaj: “Acesta este locul unde am fost primiţi, ne-am aşezat şi trăim. De aceea îl considerăm acasă!”

Ileana Dragos Gafton