Dragoş Cojocaru – „Mitu lu` MITU”

Dragoş Cojocaru – „Mitu lu` MITU”

Avocatul Braşovean, Dragoş Cojocaru, şi-a lansat vineri, 29 aprilie, cea de-a cincea carte „Mitu lu` MITU”, care a văzut lumina tiparului la Editura Stef, Iaşi. Evenimentul a avut loc la Librăria Okian din Braşov, în prezentarea scriitorului Doru Munteanu, preşedintele Asociaţiei Uniunii Scriitorilor din Braşov. Interesant este faptul că personajul principal din carte a participat şi el la această lansare, moment ce a ridicat ştacheta evenimentului. Vădit emoţionat, personajul principal, nimeni altul decât aviatorul Paul Mitu, a ieşit din carte şi a povestit despre spectaculoasa sa carieră, pe care a respectat-o timp de 34 de ani, reuşind performanţa de a zbura 9.000.000 de kilometri. Meseria i-a marcat viaţa şi mai are încă multe de spus, probabil în cărţile viitoare.

Tămăduirea prin povestire

Lansarea de carte a avut loc chiar în ziua în care creştinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, motiv pentru care scriitorul Doru Munteanu a făcut legătura dintre această sărbătoare şi tămăduirea prin povestire. „Dragoş Cojocaru ne convoacă din nou şi vine cu o nouă carte inspirată din personaje reale. Este vorba despre o poveste de viaţă a unui om cu o biografie celebră, dar care a fost făcut într-un articol pensionar nesimţit, nimeni altul decât aviatorul Paul Mitu. Articolul din ziar îl incită pe autor, care hotărăşte să îl găsească pe cel ce devine personajul principal al cărţii, fapt ce se petrece chiar la locuinţa lui Paul Mitu. De aici începe povestea personajului. Nu este un roman, este o poveste despre o poveste”, a comentat Doru Munteanu.

Un autor de suflet

Reprezentantul Editurii Stef, prezent la această lansare de carte a ţinut să spună câteva cuvinte despre autor şi povestea cărţii: „Suntem bucuroşi că autorul a ales editura noastră şi împreună am hotărât titlul cărţii Mitu lu`Mitu. Coperta este plină de simboluri. Ce m-a impresionat este că seamănă cu un obiect arhitectural. Cartea m-a determinat să fiu mereu cu gândul la acţiune. Dragoş Cojocaru este un autor de suflet. El reuşeşte să pună în pagină viaţa impresionantă a personajului, motiv pentru care merită să fie făcută cunoscută publicului larg.”

Viaţa din carte

Scriitorul Dragoş Cojocaru a reuşit să pună în 184 de pagini viaţa unui om, acesta devenind personajul principal doar datorită simplului fapt că a existat în realitate. Despre acesta, autorul a semnat pe ultima copertă a cărţii: „Viaţa simplă, bunătatea, cinstea, iubirea de ţară, munca neadormită şi adânca pasiune pentru bine, adevăr şi frumos, cam acestea au fost meandrele vieţii lui Paul Mitu. A-ţi da seama de meritele cuiva şi după ce l-ai cunoscut, a-l preţui cum se cuvine, acestea sunt coordonate sigure ale vieţii pe care nu trebuie să le ignorăm nicicând.”
Aşadar, poveste adevărată a aviatorului Paul Mitu merită să fie citită, mai ales că acest autentic personaj este mândria Aviaţiei Române.

Ileana Gafton