Statul a aprobat eşalonarea unor datorii de 6,5 mil. lei, sub 1% din valoarea totală cerută de firme

Statul a aprobat eşalonarea unor datorii de 6,5 mil. lei, sub 1% din valoarea totală cerută de firme

Statul a aprobat până la 11 mai un număr de 7 cereri depuse de firme pentru eşalonarea la plată a unor datorii de 6,5 milioane lei, sumă ce reprezintă mai puţin de 1% din volumul total solicitat, reiese din datele transmise de ANAF agenţiei MEDIAFAX.
Guvernul a decis la finele lunii martie că firmele care au comenzi, dar se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizei economice, vor avea posibilitatea să eşaloneze la plată obligaţiile fiscale pe o perioadă maximă de cinci ani, cu condiţia achitării obligaţiilor curente şi constituirii unei garanţii.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a primit până la data de 11 mai 528 cereri de eşalonare, pentru obligaţii fiscale restante în sumă totală de 871,6 milioane de lei. Potrivit ordonanţei, cererea contribuabilului de acordare a eşalonării la plată se soluţionează de către organele fiscale în termen de 60 de zile de la data înregistrarii cererii.
Pe perioada eşalonării se calculează şi se datorează doar dobânzi, dar nu se mai plătesc şi penalităţi de întârziere. Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere în funcţie de tipul garanţiei constituite, respectiv 0,03% în situaţia în care contribuabilul constituie întreaga garanţie sub forma scrisorii de garanţie bancară şi/sau consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului, şi 0,04% pentru celelalte tipuri de garanţii.

Firmele pot cere eşalonare pentru datorii precum contribuţiilor de asigurări sociale, impozitul pe profit sau venit, sau pe chirii şi accize. Ele se obligă să achite în perioada de amânare ratele eşalonate, precum şi dobânzile aferente.
Ministrul Finanţelor a estimat că de această facilitate ar urma să beneficieze circa 20.000 firme.

Sursa: mediafax.ro