Emil Boc, întrevedere cu reprezentanții Grupului Mechel

Emil Boc, întrevedere cu reprezentanții Grupului Mechel

Premierul Emil Boc a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Igor Zyuzin, Preşedintele Consiliului de Administraţie şi acţionar majoritar al Grupului Mechel.
Primul-ministru Emil Boc a ținut să aprecieze investițiile pe care Grupul Mechel le-a făcut în România - cea mai recentă fiind la Oțelul Roșu - și a afirmat că Guvernul român va acționa în perioada următoare pentru consolidarea creșterii economice și atragerea de investiții strategice. “Suntem interesați să dezvoltăm un mediu de afaceri prietenos în România și pentru aceasta vom menține unele măsuri precum: impozitul pe profit de 16%, neimpozitarea profitului reinvestit, concomitent cu dezvoltarea parteneriatelor public-private și continuarea absorbției fondurilor europene, cu menținerea țintei de deficit convenite cu organismele financiare internaționale”, a afirmat premierul Emil Boc.
Igor Zyuzin a declarat că Grupul Mechel este interesat să își continue activitatea de aproape 10 ani de pe piața românească și are în vedere consolidarea investițiilor în România.
La întrevedere au mai participat reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum și Aleksandr Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, și alți reprezentanți ai Grupului Mechel.

M.T.