Euro a sărit gardul

Euro a sărit gardul

Cotaţiile monedei naţionale au revenit peste 4,3 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de joi, astfel că referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR) a atins un nou maxim din acest an, de 4,3081 lei/euro.

Un nivel superior, de 4,3110 lei/euro, a fost anunţat la 6 decembrie. Cursul de joi este cu 1,79 bani mai mare faţă de cel din sesiunea de miercuri, de 4,2902 lei/euro.

Pentru moneda americană, BNR a publicat un curs de referinţă de 3,1978 lei/dolar, cu 6,1 bani mai ridicat faţă de nivelul anterior, de 3,1368 lei/dolar.

Leul s-a apreciat în schimb în raport cu francul elveţian, iar rata oficială a fost cu 0,95 bani mai redusă, de la 3,5130 lei/franc la 3,5035 lei/franc.

Moneda naţională s-a depreciat puternic la deschiderea sesiunii, până la un maxim de 4,3120 lei/euro, după ce Federal Reserve a avertizat că economia SUA este vulnerabilă la riscuri semnificative, după care cotaţiile au coborât sub 4,3 lei/euro, dealerii suspectând intervenţia BNR.

Până la jumătatea zilei, cursul a revenit însă pe creştere, până aproape de 4,31 lei/euro.

"Puţin înainte de ora 12:45, când se stabileşte cursul de referinţă, s-a dat un ordin semnificativ de vânzare de euro. Credem că a fost BNR, care a vrut o referinţă sub 4,31 lei/euro. Se pare totuşi că banca centrală acceptă o depreciere a leului, însă vrea să fie una lentă", a spus dealerul unei bănci.

Ulterior, cursul a început să urce, la 4,3085 - 4,3105 lei/euro.

Aversiunea la risc a jucătorilor a crescut joi, după ce Federal Reserve a avertizat că economia americană este vulnerabilă la riscuri semnificative, iar un indice privind activitatea fabricilor din China a arătat încetinirea motorului de creştere economică mondială.

Valutele din regiune afişau de asemenea corecţii importante faţă de închiderile de miercuri.

Dobânzile practicate joi de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au rămas la un nivel redus, de 2,06 - 2,56%, întrucât vineri este ultima zi a perioadei de rezervă, iar băncile dispun de lichiditate. În schimb, randamentele la o săptămână au crescut uşor, de la 4,59 - 5,09% la 5,51 - 6,01%.

Sursa: www.mediafax.ro


CORONAPRESS