Trei capodopere ale artei românești, împrumutate Muzeului de Artă Brașov

Trei capodopere ale artei românești, împrumutate  Muzeului de Artă Brașov

Joi, 8 decembrie, Muzeul de Artă Brașov va primi în custodie trei dintre cele mai valoroase opere vândute pe piața de artă din România. În ultimul an, alte șase capodopere au fost cedate pentru expunere publică muzeelor din Sibiu, Ploieşti şi Constanţa, prin amabilitatea deţinătorilor care au decis să le împrumute pe o perioadă de un an.
Muzeul de Artă din Brașov îşi îmbogățește colecţia cu trei opere de artă ale unora dintre cei mai mari maeștri români: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Gheorghe Petrașcu. Două dintre opere aparţin unui colecţionar privat, iar cea de-a treia se află în posesia primului fond de investiţii în artă din România, Certinvest. Lucrările au fost oferite muzeului spre expunere urmând altor iniţiative de acest gen care s-au desfăşurat pe parcursul anului trecut.
Primul investitor privat care a decis să-şi includă achiziţia în galeria unui muzeu a fost Mircea Vescan. Astfel, opera „Car cu boi”, semnată de Nicolae Grigorescu, a devenit prima pictură oferită publicului iubitor de artă de către un colecţionar privat. Aceasta poate fi admirată la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, împreună cu o altă capodoperă de-a lui Grigorescu pusă la dispoziţie de un colecţionar (“Ţărăncuţă cu mărgele roşii”), ambele fiind achiziţionate în cadrul licitaţiilor organizate de Artmark. Pe lângă acestea, alte patru capodopere românești au fost cedate până în prezent pentru expunere publică în muzeele Ploiești și Constanța.
Printre lucrările ce pot fi admirate la Muzeul de Artă din Braşov se numără „Vatră la Rucăr” semnată de Nicolae Grigorescu şi achiziționată în cadrul Licitației Artmark „Vechi Maeştri ai Picturii Româneşti”, cu 95.000 €. Pictura, datată 1902, aparține ultimilor ani de creație ai artistului şi ilustrează o scenă dintr-un interior tradiţional, temă regăsită frecvent în întreaga sa operă.
Cea de-a doua pictură, „Țărăncuță”, este semnată de Ștefan Luchian. Lucrarea a fost achiziționată, de asemenea, în Licitația „Vechi Maeştri ai Picturii Româneşti”, organizată anul acesta de Casa Artmark, vânzarea înregistrând un record al paşilor de licitaţie, adunaţi în număr de 45. Prețul de adjudecare al celei mai dorite lucrări s-a ridicat la 75.000 €. „Țărăncuță” provine din celebra colecție Virgil Cioflec, primul monografist al lui Ștefan Luchian şi este prezentă în catalogul „Luchian“ semnat de Theodor Enescu, ediţia 2007.
O altă lucrare deosebită, „Casă Țărănească”, realizată de Gheorghe Petrașcu, este cea de-a treia operă pe care braşovenii o pot admira începând de joi. Certinvest Artă Românească, primul fond de investiţii în artă din România, deţine lucrarea ce a fost adjudecată cu echivalentul sumei de aprox. 10.000 €, în cadrul unei licitaţii publice.
Parteneriatele dintre colecționari sau deținătorii capodoperelor românești și muzee contribuie la dezvoltarea unui climat propice pentru circulaţia şi aprecierea operelor de artă, cu beneficii pentru ambele părţi. Totodată, valoarea de piaţă a unei opere crește odată cu prezentarea sa publică, suplimentar faţă de randamentul mediu al unui artist, calculat la aproximativ 20-30% pe an.

CORONAPRESS