MAI: 13 judeţe afectate, 32 de drumuri judeţene blocate

MAI: 13 judeţe afectate, 32 de drumuri judeţene blocate

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) informeaza ca 13 judete sunt afectate de caderile de zapada, 32 de drumuri judetene erau blocate, iar pe alte trei se circula cu dificultate, duminica, 19 februarie 2012.

Peste 5.500 de lucratori ai Ministerului Administratiei si Internelor - politisti, jandarmi si pompieri - au actionat, la nivel national, in cursul zilei de duminica, pentru limitarea si inlaturarea efectelor produse de caderile abundente de zapada.

Efectivele MAI, in colaborare cu celelalte structuri din Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, au desfasurat, 348 interventii, cu prioritate pentru imbunatatirea starii de practicabilitate a drumurilor, deblocarea si degajarea circulatiei rutiere si feroviare, acordarea ajutorului medical de urgenta si transportul persoanelor din localitatile izolate.

Potrivit situatiei inregistrate duminica, la ora 15:30, erau afectate de efectele caderilor de zapada 13 judete, comparativ cu situatia de la ora 8:30, cand erau raportate 16 judete afectate de efectele caderilor de zapada.

Totodata, 32 de drumuri judetene erau blocate, iar pe trei circulatia se desfasura cu dificultate. In ceea ce priveste situatia localitati izolate, din punct de vedere al comunicatiilor rutiere sau feroviare numarul acestora este de 36, comparativ cu 54 de localitati izolate, cate erau raportate de dimineata.

Remedierea acestei situatii si asigurarea unui trafic rutier si feroviar in conditii de normalitate reprezinta o prioritate si pentru perioada urmatoare.

In ceea ce priveste problemele semnalate in alimentarea cu energie electrica, la ora 15:30, existau probleme punctuale in doua localitati din judetul Buzau, echipe specializate actionand pentru remedierea acestor situatii.

Sursa: Poliţia Rutieră