Duminică votez!

Duminică votez!

Ador campaniile electorale pentru că în aceste perioade persoanele cu dizabilităţi devin vizibile şi chiar se pune preţ pe votul fiecăreia în parte. Subit candidaţii află cât de multe persoane cu dizabilităţi sunt în România, cât de sărace sunt, ce rată ridicată a abandonului şcolar există, că procentul de astfel de persoane angajate este cel mai redus din Europa, etc.

Am ieşit în stradă pentru a avea acces la asistenţă medicală, am ieşit în stradă pentru a avea acces la spaţiul public, am ieşit în stradă de nenumărate ori, din nenumărate motive. Am recurs la această formă de protest după ce am epuizat căile de dialog cu autorităţile, iar solicitările noastre au rămas nesoluţionate.

Duminică mă duc la vot. Acum ei au nevoie de votul meu şi al vostru. Voi, dragii mei colegi puteţi să faceţi acelaşi lucru.



Daniela Tontsch