Se închide circulația pe podul Agigea

Se închide circulația pe podul Agigea

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în perioada 12.01.2015 - 05.02.2015, traficul rutier se va desfăşura pe podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, situat pe DN 39, km 8+988 după cum urmează:
> în intervalul 12.01.2015 - 19.01.2015 se va închide circulaţia pe sensul de deplasare Constanţa - Agigea, urmând ca traficul să se desfăşoare în ambele direcţii pe benzile destinate sensului de deplasare Agigea - Constanţa, respectiv câte o bandă pentru fiecare direcţie;
> în intervalul 20.01.2015 - 05.02.2015 se va închide circulaţia pe sensul de deplasare Agigea - Constanţa, urmând ca traficul să se desfăşoare în ambele direcţii pe benzile destinate sensului de deplasare Constanţa - Agigea, respectiv câte o bandă pentru fiecare direcţie.
În aceste perioade, tranzitarea podului cu autovehicule si coloane agabaritice este interzisă.
De asemenea, vă informăm că rămân valabile şi celelalte restricţii/închideri de trafic precizate în comunicatele anterioare.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro.

M.T.