RAT renunță la bilete

RAT renunță la bilete

Din această toamnă biletele din hârtie vor deveni o amintire la transportul în comun brașovean. De la 1 noiembrie ar trebui să fie gata noul sistem de taxare și emitere electronică implementat de Primărie în cadrul Regiei. Proiectul a fost demarat cu o întârziere de 14 luni, din cauza contestației depuse la licitația de atribuire a contractului.

În loc de bilete, carduri

Sistemul care va fi introdus va semăna cu cel din București. Călătorii vor avea un card, pe care pot să-și și treacă numele. În loc de compostarea biletului, ca pe vremuri, sau tipărirea lui, cum este acum, bucata de plastic va fi apropiată pur și simplu de un aparat. Acesta va emite un bip, care va confirma validarea călătoriei, iar pe ecranul aparatului va fi afișat pentru scurt timp câți bani mai sunt disponibili. Un card poate fi folosit și pentreu achitarea călătoriei mai multor persoane, de asemenea el poate ține și loc de abonament. Așa numitul potrofel electronic va putea fi încărcat de la actualele case de bilete. La 34 dintre ele se va putea și personaliza cardul, la 12 doar se va putea încărca. Alternativa la puntele de vânzare vor fi automatele care vor fi amplasate în 30 de stații, unele bancomate, sau încărcarea online. ”Biletele nu se vor scumpi din cauza acestui sistem, odată implementat, Regia Autonomă de Transport va face economii importante”, declară primarul George Scripcaru.

Stațiile vor fi modernizate

Sunt 119 stații la această oră în municipiu. Numărul lor va fi păstrat, iar din mai-iunie, în fiecare dintre ele vor începe lucrările. Se vor săpa niște gropi pentru a se planta stâlpii pe care vor fi montate panourile de informare. Cei care așteaptă vor afla cât mai durează până vine mijlocul de transport de care au nevoie, sau ce autobuz sau troleibuz urmează să sosească în stație. În unele stații vor fi amplasate automatele de bilete, și în fiecare, câte o cameră de luat vederi, care va permite identificarea eventualilor hoți sau vandali.

Control mai bun al circulației

Fiecare mijloc de transport va fi dotat cu GPS, ceea ce va permite urmărirea fiecăruia pe traseu. Întârzierile ar trebui să dispară treptat, declară cei care se ocupă de proiect. O modalitate de fluidizare va fi tocmai urmărirea autobuzelor și troleibuzelor în timp real. Dacă unul va fi blocat pe traseu, semafoarele din calea lui vor avea mai mult timp culoarea verde. Dispeceratul electronic din sediul RAT va fi locul unde se va hotărî suplimentarea vehiculelor pe traseu la orele de vârf.

Modernizările nu se opresc aici

Siteul RAT Brașov va fi locul unde, ca până acum, brașovenii vor putea afla orarul mijloacelor de transport. Va fi și locul unde le vor urmări parcursul fiecarui autobuz ori troleibuz, dar și unde își vor putea încărca potrofelele electronice. ”Vrem să discutăm și cu BERD să prelungim acordul de împrumut. Vrem să mai cumpărăm autobuze și troleibuze, chiar și microbuze pentru traseele din Centrul istoric sau pentru cel spre Poiana Brașov. Pregătim transformarea Regiei în societate comercială. Urmează ca apoi firma să devină operator regional, ceea ca va însemna și alte modernizări, după ce am refăcut capetele de linie principale”, declară primarul.
Proiectul „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun în municipiul Braşov.” este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – Poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană , Sub-domeniul: Poli de creştere. Valoarea totală este de 31,59 milioane lei. Cheltuielile eligibile se ridică la 23, 74 milioane, din care prin fondurile europene au fost acoperite 98 de procente.

Daniel Giurma
Foto: Andrei Paul-Primăria Brașov