Audiere pentru proprietarii de clădiri monumente istorice

Audiere pentru proprietarii de clădiri monumente istorice

Locuitori ai Brașovului şi factori locali (autorități, instituții de cultură, ONG-uri) sunt așteptați maine la o audiere publică prin care comunitatea va fi incurajată să ia atitudine și să propună soluții privind stimulentele și amenzile pentru proprietarii de clădiri de patrimoniu. Participanții la evenimentul care va avea loc maine de la ora 16:00 la Casa Baiulescu (Livada Poștei) vor prezenta in scris și verbal propuneri privind stimulente și amenzi pentru proprietarii de clădiri monumente istorice.

Context neclar

La inceputul lunii ianuarie 2016, Direcția Fiscală a Primăriei Municipiului Brașov a anunțat proprietarii de clădiri cu statutul de monument istoric că nu mai beneficiază de scutirea de impozit prevăzută in Legea 422/2001 art. 37-44, Codul Fiscal Legea 227/2015 art. 456 alin 2 lit a) și b).

In același timp nu există stimulente pentru proprietarii clădirilor monument istoric și pentru locuitorii siturilor de protecție de arhitectură pentru a intreține in bune condiții clădirile in care locuiesc. Aceste clădiri necesită reparații permanente și intreținere in concordanță cu cerințele clădirilor vechi, construite cu materiale tradiționale, nestandardizate. Numeroase case din Centrul istoric reprezintă un real pericol din cauza stării precare a acoperișurilor și fațadelor care amenință să se prăbușească peste pietoni. Evenimentele muzicale din Piața Sfatului afectează structura clădirilor datorită nivelului de zgomot și vibrațiilor. Circulația auto agravează starea clădirilor și a locuitorilor lor de pe toate străzile din Centrul istoric datorită vibrațiilor, poluării și zgomotului.

In altă ordine de idei, trebuie avute in vedere și modificările noului Cod Fiscal, care mărește impozitarea pentru proprietățile persoanelor fizice cu destinație nerezidențiala sau mixta si creste baza de impozitare a clădirilor, generand venituri suplimentare la bugetul local care pot servi la acoperirea parțială a costurilor de reabilitare a clădirilor de patrimoniu.

Propuneri legislative in sprijinul proprietarilor

Asociația Impreună pentru Dezvoltarea Comunității și Federația Transylvanet – Federația pentru patrimoniul transilvănean, consideră necesară și oportună desfășurarea unor consultări publice pe tema “Cum putem incuraja proprietarii conștiincioși de clădiri de patrimoniu și descuraja delăsarea și nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente și amenzi?”

”Dorim să aflăm pe această cale care sunt problemele intampinate de deținătorii caselor de patrimoniu in momentul in care doresc să le reabiliteze, care sunt nevoile lor privind sprijinirea acestor acțiuni, dar și care sunt dificultățile autorităților in implicarea in acțiuni de reabilitare a clădirilor de patrimoniu și care ar fi soluțiile pe care le-ar propune.

Federația Transylvanet va formula un set de propuneri legislative care să vină in sprijinul proprietarilor de clădiri de patrimoniu, iar aceste propuneri se vor baza pe argumentele și concluziile prezentate de cetățeni și de autoritățile locale in cadrul dezbaterilor publice.

In acest sens, invităm pe toți cei care cred că pot aduce o contribuție la propunerile de stimulente și amenzi, să iși exprime opinia in cadrul audierii publice, prin formularea argumentată a răspunsurilor la intrebările:

1. Considerați ca resursele bugetare suplimentare generate de noul Cod Fiscal la bugetul local, incepand cu 1 ianuarie 2016, prin schimbarea sistemului de impozitare a proprietăților persoanelor fizice, ar putea fi direcționate către finanţarea reabilitării si consolidării clădirilor de patrimoniu?

2. Ce opinie aveți despre procedura de impozitare suplimentară a proprietăților lăsate in paragină? Ar trebui amanată sau dimpotrivă, aplicată cat mai urgent? Cat de ferme ar trebui să fie autoritățile cu proprietarii clădirilor degradate și neingrijite?

3. Care dintre următoarele stimulente v-ar incuraja să vă intrețineți corespunzător proprietățile:

a) Cofinanțarea de la bugetul local a costurilor de avizare a lucrărilor și simplificarea procedurilor birocratice

b) Cofinanțarea costurilor de reabilitare, reparații și intreținere a clădirilor istorice

c) Scutire de la plata impozitului pe proprietate pentru clădirile de patrimoniu din ansamblurile și siturile monument istoric

Daniel Giurma