Prinţipuri pe alese

Prinţipuri pe alese

“A! ce coruptă soţietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic:
enteresul şi iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi,
tânăr tânăr, dar copt, serios băiat! zice: Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o
soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!... Auzi d-ta mişelie, infamie.”
(Zaharia Trahanache)

“O soţietate fără prinţipuri va să zică că nu le are!” Şi aşa este moncher! Vremurile
tulburi din ultima jumătate de an au tulburat, se pare, şi minţile unora transformaţi peste
noapte în fini analişti ai unei “soţietăţi fără prinţipuri”
Mă uit în jur şi văd personaje desprinse parcă din operele maestrului Caragiale, care
la aproape două secole distanţă combat la fel. Doar limbajul este altul. Şi ne explică
didact şi pedant despre valori, ierarhii sociale, principii morale şi etice. Arată acuzator cu
degetul către politică, partide şi politicieni care sunt întruchiparea răului suprem în
societate. Fac frumos în faţa poporului, se afişează moralişti, echidistanţi, atoateştiutori şi
emit judecăţi despre ce şi cum ar trebui să facem. Ne spun că totul pute, că legile sunt
proaste, că doar unii corupţi sunt răi, că partidele trebuie să dispară, că politicienii trebuie
să dispară, că nimic nu e bine...Într-un cuvânt, heităreală frate!
Însă ce facem dragi concetăţeni cu chibiţii ce se sucesc şi răsucesc şi se ghidează
după cum le este interesul? Cu cei care ani de zile au fost beneficiarii sistemului
transpartinic şi acum dau lecţii? Cu moraliştii care s-au căţărat pe un piedestal pe spatele
şi pe munca membrilor de partid, pentru ca apoi să scuipe pe ei? Ce facem cu cei ce nu
ştiu să piardă, iar pentru a-şi masca propria neputinţă inventează tot felul de scenarii
fantasmagorice? Ce facem cu personajele vieţii publice care strigă ca din gură de şarpe că
principiile sănătoase sunt altele decât cele de ieri, dar sunt bine înşurubaţi în combinaţii
cu banii publici? Cam cum ar trebui să-i tratăm pe aceia care ani la rândul au mâncat sigla
de partid dimineaţa, la prânz şi seara de bucurie că partidul le pune la dispoziţie tot felul
de candidaturi şi sinecuri, iar acum se ţin de nas când trec pe lângă un sediu de partid? Şi
când au folosit sistemul, pentru a avea acces la banul public, au avut aceleaşi valori?
Unde erau atunci principiile stimabililor? Probabil îndesate undeva într-un loc întunecos.
Să nu se vadă! Nu aceştia sunt cei de care “strada” vrea să scape? Oportuniştii care fac
piruete după cum le dictează interesul, care blamează “jupânimea”, dar pentru care
corupţii sunt buni parteneri de dans. Un dans politic pe care îl execută cu un surâs
meschin în colţul gurii şi convingerea că din două vorbe meşteşugite i-au mai prostit o
dată. Cum pe cine? Pe cei care-i privesc...
Nu sunt un apărător al partidelor şi al modului în care acestea se raportează la
societate. Am destule să le reproşej. Însă nici nu înghit ‘’predicile’’ celor care, an după
an, au fost beneficiari ai politicii de partid, au rămas atârnaţi acolo dar strigă sus şi tare
pozând pentru ‘’plebe’’ în ‘’apostoli ai dreptăţii’’. Cred că este dovada maximă a
ipocriziei, meteahnă de care nu s-au debarasat nici acum.
Am tot respectul pentru cei care îşi asumă bărbăteşte şi fără ipocrizie acţiunile lor,
dar mai ales consecinţele. Şi mai cred că aceasta ar trebui să fie o caracteristică a
oamenilor politici pe care tot clamăm că îi dorim. Mai degrabă moftangiu, coate-goale
maţe fripte, primesc! Decât falsitatea întruchipării lor....
”Îi scoţi rumânului ochii şi după aia-i zici: "Lasă că nu e rău şi fără să mai vezi...
mai bine că s-a întâmplat aşa! N-o să mori fără luminile ochilor!... Învăţul are şi
dezvăţ!..." (Chiriac, O noapte furtunoasă)
Carevasăzică până nu scăpăm de trahanache, tipătescu, farfuridi, brânzovenescu sau
dandanache ai zilelor noastre...nu ne vom însănătoşi!

Răzvan POPA
Consilier local PSD