Sfaturi pentru diferite probleme (I)
Fiii mei, să ne silim, pentru că nepăsarea şi trândăvia nu câştigă iubirea lui Dumnezeu, ci numai râvna, ascultarea, răbdarea, lipsa de răutate, tăcerea, rugăciunea şi silinţa întru toate.
Trebuie să le săvârşim pe toate cu credinţă şi nădejde, pentru că „Tot ceea ce nu este din credinţă, este păcat" (Romani 14, 23). Oricât de sălbatică ar fi marea patimilor, chiar dacă valurile au puterea să ne înghită, noi să avem nădejde în Domnul, şi atunci valurile se vor risipi ca baloanele de săpun lovite de stâncă, prin nădejdea şi iubirea lui Iisus.
In războiul trupesc, doar întoarcerea spatelui îl salvează pe om. Adică, să fugim de închipuiri şi de gânduri atunci când apar. Să nu stai deloc de vorbă cu închipuirile, să nu te arăţi curios! Mare şi înfricoşătoare cursă este închipuirea, şi ceea ce eviţi prin ochi şi prin auz, îţi aduce cu uşurinţă închipuirea.
Să nu vorbiţi multe! Fugiţi de vorbirea deşartă, de ceartă, de multele cuvinte şi de toate cele care vin din limba neînfrânată. Alungaţi gândurile rele din mintea voastră când apar, ca şi închipuirile ruşinoase, pentru că acestea rămânând multă vreme înăuntru, în minte şi în inimă, duc la mari păcate.
Să nu-ţi fie frică de nimic, decât de Dumnezeu! Să ai frica de Dumnezeu şi El îţi va lumina calea, căci altfel cum poţi păşi corect? Fără frică de Dumnezeu nu putem să avem conştiinţă curată, nici nu putem să ne căim sincer, nici nu putem să dobândim vreodată înţelepciune duhovnicească, pentru că începutul şi sfârşitul înţelepciunii este frica de Dumnezeu.
Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păşim pe calea cea dreaptă, care ne conduce în Impărăţia lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este indispensabilă pentru păzirea căilor Domnului.
De la frica de rob, dacă sporim, ne înălţăm la frica de fiu, care este partea cea mai nobilă a fricii dumnezeieşti.
Creştinii, având frică dumnezeiască înlăuntrul sufletului lor, pot ţine Legea lui Dumnezeu. Şi ţinând Legea lui Dumnezeu, îşi păstrează sufletul curat de înşelăciunea celui rău, şi astfel se învrednicesc să ia parte la moştenirea viitoare, cu cei care au frică de Dumnezeu.
Pe măsura fricii de Dumnezeu, avem înlăuntrul nostru şi luarea-aminte necesară în viaţă.
Moara lucrează întotdeauna, ca şi mintea noastră. Vrei să ai o producţie bună de făină? Aruncă, pune înăuntrul acestei mori grânele cele bune. Vrei să dobândeşti lacrimi, priveghere, bucurie, pace, etc? Pune în moara minţii gânduri bune! De exemplu: gânduri despre suflet, despre amintirea morţii, despre judecată etc. şi atunci vei scoate o „făină" duhovnicească pe măsură. Dacă omul pune însă în moara minţii lui gânduri păcătoase, neapărat va avea ca rezultat păcatul. Să ne străduim întotdeauna să avem gânduri mântuitoare în mintea noastră, imagini folositoare, ca să nu-i facem loc satanei să le arunce pe-ale lui, să nu ne aducă gândurile şi închipuirile păcătoase. Acum depinde de intenţia omului, ce material îi va da minţii. Şi intenţia aceasta sau îl va umple de slavă, sau îl va osândi.
Amintirea lui Dumnezeu este arma cea mai puternică, scutul cel mai tare împotriva satanei şi a felurimii păcatelor. Când mintea întârzie, lipsindu-se de amintirea lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca meditaţie, omul este stăpânit de nepăsare, de trândăveală, de ignoranţă, şi după aceea de pofta cea rea. Când vezi că minţea aleargă către lume, să Ştii că sufletul este lipsit de chemarea dumnezeiască, de unde şi tendinţa de a se întoarce spre chemarea lumii. Când sufletul omului este fierbinte faţă de Dumnezeu, atunci are iluminare şi priveghere, şi nu este cu putinţă ca în acelaşi timp, mintea să se îndrepte spre cele din lume. Sufletul se îndreaptă spre lume când nu este unit cu Dumnezeu.
Fiule, ia aminte la ochi, dacă doreşti să biruieşti demonul desfrânării! De asemenea, nu mai puţin primejdios este să priveşti imagini necuviincioase, ziare, reviste etc.
Ascultarea, tăierea voii, propria osândire, răbdarea în general, acestea întăresc sufletul, păstrează râvna şi lacrimile fierbinţi.
Martiriu ţi se va socoti războirea venită din partea satanei. Dumnezeu le îngăduie pe toate din iubire, ca să ne înveţe să aflăm înţelepciunea Lui, ca ispita să se ruşineze şi Dumnezeu să Se preamărească. Niciodată să nu deznădăjduieşti, niciodată să nu-ţi pierzi curajul! Niciodată să nu-ţi pierzi răbdarea, ci îndură-le pe toate pentru iubirea lui Dumnezeu, Care pentru noi a suferit moarte pe cruce. El a suferit ocări, a fost luat drept demonizat, şi a răbdat multe altele pentru mântuirea noastră. Aminteşte-ţi de moarte întotdeauna, ca să ai inimă zdrobită, şi să se nască evlavia şi lacrimile. După aceea va apărea în sufletul tău o stare de pace, de linişte, şi sufletul se va afla fericit în lumea de dincolo.
Izbânzile ucenicului bun sunt foarte însemnate. Cei care fac ascultare de Bătrânul lor şi nu-1 întristează, reuşesc izbânzi îngereşti. Prin ascultare, ucenicul primeşte mult har. Apostolul Pavel, pe lângă faptul că-i învăţa pe creştini, aşeza ca fundament al virtuţilor ascultarea, adică faptul că trebuie să-i bucurăm pe duhovnici prin sporirea noastră duhovnicescă, pentru că aceştia priveghează, aşa cum se spune, pentru sufletele noastre. Nu se cade să-i întristăm şi să-i necăjim pe oamenii care se luptă pentru sufletele noastre. Când nu găsim folos sau odihnă în ascultare, ceva nu merge bine, ceva ne scapă. Când ucenicul este povăţuit de Bătrân despre un lucru sau altul, să nu creadă că sunt simple sfaturi, în esenţă sunt porunci, chiar dacă nu sunt spuse cu un ton autoritar.
Să dispreţuieşti cu desăvârşire cugetele necredinţei, ca fiind diavoleşti, căci au ca scop să-ţi fure lucrul pentru care te-ai luptat, ca după aceea să te predea demonului trupesc şi morţii sufleteşti.
Când omul a fost biruit de gândurile păcatului, cedând închipuirii, de acum înainte închipuirea este răul cel mai mare.
Să avem permanent în minţile noastre cugete folositoare, astfel încât vicleanul diavol să nu găsească libertatea de a ne aduce mii de gânduri păcătoase, care ne întinează sufletul şi care ne arată necuraţi şi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Deci, să luăm aminte la orice gând al nostru, dar şi la orice lucrare a noastră, încât să nu-L întristăm pe Preadulcele Iisus!
Pentru a dobândi mărimea virtuţilor, curăţenia în principal, este nevoie să ne curăţim mintea de închipuirile şi de gândurile păcătoase. Doar astfel se dobândeşte curăţenia aşezată pe temelii statornice.
Să luăm aminte la viaţa noastră, să avem iubire şi răbdare în toate, să nu osândim, să alungăm gândurile cele rele, să ne smerim, să ne amintim de greul ceas al morţii şi al Judecăţii.
Grija pentru cele de sus naşte dorul moştenirii acestora, adică al veşnicelor bunătăţi. Şi această grijă bună, ne smulge din alipirea păcătoasă de bunurile trecătoare şi stricăcioase.
Avva Efrem Filotheitul
Sfaturi duhovnicesti, Editura Egumenita