Mitropolitul Ardealului, așteptat duminică la Dârste
Înalt Prea Sfinţitul dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului va fi prezent în această duminică la Brașov, în cartierul Dârste. Prelatul va conduce slujba de sfințire a unei troițe ridicate în cinstea eroilor neamului. Monumentul a fost realizat prin strădaniile preotului preotului Bogdan Vasile, de la Biserica „Sf. Treime”, Dârste I, cu contribuția enoriașilor din zonă, dar și cu ajutorul autorităților locale. De altfel, la lăcașul de cult va fi făcută duminică slujba de vecernie care va precede sfințirea propriu-zisă, de la ora 16. de acolo, cei prezenți vor merge într-un mic pelerinaj până la monument, unde va fi făcută o a doua sluijbă, specială.
Crucea ortodoxă este sculptată în stil grecesc, copiată la o scară mai mare după una deținută d epreotul paroh și care a fost sculptată de un călugăr.
Eroii comemorați prin această troiță sunt foști locuitori ai Dârstelui, care au căzut în cele două războaie mondiale.
Daniel Giurma