Două accidente pe treceri de pietoni

Două accidente pe treceri de pietoni

Poliţiştii braşoveni au fost solicitaţi în acest weekend să intervină şi la două accidente petrecute pe treceri de pietoni. Victimele traversau regulamentar strada, au constatat angajaţii de la rutieră.

Primul accident s-a petrecut duminică la ora 13.00. Un bărbat în vârstă de 61 ani, care conducea un autoturism pe Bd. Griviței, a surprins și accidentat ușor un minor în vârstă de 17 ani, angajat în traversarea regulamentară a trecerii pe marcajul pietonal. Tânărul a fost rănit uşor şi a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, fără a fi nevoie să fie internat.

Mai târziu, în jur de 20.40, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea București spre strada Zizinului, o femeie în vârstă de 61 ani a accidentat ușor un pieton în vârstă de 20 ani care traversa regulamentar strada pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, nefiind dispusă internarea sa.
„În cauze sunt desfășurate cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a se stabili circumstanțele în care s-au produs accidentule și măsurile legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu.

Iulian Vasilică