Sentință record în justiția din România
Din cauza prevederilor noului Cod Penal, un tânăr a fost condamnat la 25 ani de închisoare pentru fraudă informatică. Decizia a fost dată de Tribunalul Vâlcea și nu a fost încă motivată, dar condamnatul a făcut apel. Practic, nu mai există contopirea pedepselor așa cum se proceda până acum, ci totul se adună. Din cauza formulei de calcul a pedepselor, s-a ajuns ca la pedeapsa principală de un an să se adauge un spor de 24 de ani. Inculpatul a fost condamnat într-un dosar DIICOT pentru o faptă de constituire de grup infracțional organizat, pentru o faptă de spălare de bani și pentru peste 140 de fapte de complicitate la fraudă informatică.
Apărătorul tânărului spune că acesta este un precedent periculos, deoarece astfel se va ajunge ca persoanele acuzate de infracțiuni grave, cu violență, vor primi pedepse mai mici decât cei care comit alt gen de infracțiuni.
R. Enache