Gheorghe Ștefan, condamnat la 8 ani închisoare în dosarul Poșta Română

Gheorghe Ștefan, condamnat la 8 ani închisoare în dosarul Poșta Română

Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat astăzi de Tribunalul București la 8 ani și 2 luni închisoare, într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naționale Poșta Română. Instanța a mai dispus confiscarea de la Gheorghe Ștefan a sumelor de 422.000 de lei și 35.000 de euro. Decizia nu este definitivă.
Gheorghe Ștefan a fost trimis în judecată în 2015 de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu, alături de Dan Mihai Toader fost director al Poștei Române; Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcției comerciale din CN Poșta Română SA; omul de afaceri Marian Constantinof, cel care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL; Emmanouil Sorillos administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL și Cosmin Dragoș Mihăilescu.

R. Enache