Predealul, pe lângă oraş turistic, a devenit şi oraş cultural!

Predealul, pe lângă oraş turistic, a devenit şi oraş cultural!

Predealul este cunoscut mai mult ca un oraş turistic, căutat de mulţi turişti, în toate anotimpurile. Iată că oraşul din judeţul Braşov a devenit în aceste zile şi un oraş cultural. Aceasta, datorită ,,Simpozionului internațional de artă contemporană ce se desfășoară aici. Simpozionul are drept scop introducerea Predealului pe lista obiectivelor turismului cultural. Obiectivul principal, aflat în vizorul echipei internaționale de pictori ce participă la acest simpozion, este Mănăstirea Sf. Nicolae din Predeal. Timp de 10 zile, în perioada 27 iulie - 7 august, pictori din Germania, Grecia, Bulgaria, Ucraina, România, Republica Moldova și Slovenia vor explora trasee culturale din zonă și vor picta secvențe din peisajul Predealului.
În timpul simpozionului se va ține o conferința dedicată atât Obiectivelor Patrimoniului Mondial UNESCO din Transilvania, cât și importanței promovării obiectivelor culturale de interes național sau regional. În timpul simpozionului, copiii din Predeal vor avea acces gratuit la ateliere deschise pe întreaga durată a proiectului, iar în fiecare zi, un pictor din țările participante la proiect, va susține câte un curs pentru cei mici.
Expoziția dedicată peisajului din Predeal și Mănăstirii Sf. Nicolae va călători prin țările de origine a participanților, promovând astfel Predealul.

Locuri mai puţin cunoscute de turişti : Mănăstirea Sf. Nicolae din Predeal şi Prima Şcoală a Predealului

Obiectivul principal al celor care participă la Simpozionul de la Predeal este Sfânta Mănăstire Sf. Nicolae. Mănăstirea a fost construită în 1774. Prima biserică a fost construită din lemn dar după opt ani a fost incendiată de turci. Abia a treia biserică, construită în 1819, există şi astăzi. Ea a fost ridicată de părintele Gherman, ucenicul primului stareţ. Pictura din interior a fost săvârşită în 1821, de către pictorul Nicolae Zugravul, tot de prin părţile Braşovului. Acum, frescele şi picturile din biserică au fost refăcute.
Prima şcoală a Predealului a fost ridicată de către călugări, împreună cu localnici, în 1889. În curând clădirea degradată va intra într-un amplu proces de refacere, astfel încât să i se redea măreţia şi importanţa de odinioară. Ambele obiective vor face obiectul unei promovări intense, iar Prima Şcoală a Predealului, după reconstrucţie, va găzdui mai multe clase şi săli dar şi un muzeu.

D.D.