Hotărâri ale Sfântului Sinod

Hotărâri ale Sfântului Sinod

În duh de rugăciune și cu multă responsabilitate pentru pacea și unitatea Bisericii, în zilele de 17 și 18 august 2017, Sfântul Sinod și Sinodul Permanent ale Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit în ședințe de lucru și au aprobat cu unanimitate de voturi o serie de completări și amendamente la Statul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române și la Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată, mai ales privitoare la examinarea acuzațiilor (sesizărilor), cercetarea și judecarea ierarhilor.

Totuși, s-a constat că parcurgerea tuturor etapelor statutare și regulamentare noi privind desfășurarea unui proces canonic bisericesc poate dura mai multe luni, fapt care ar prelungi foarte mult situația de incertitudine din eparhia Hușilor.

În acest context, Preasfințitul Părinte Episcop Corneliu, deși se consideră nevinovat, totuși, pentru pacea și binele Bisericii, a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Hușilor și să rămână în ascultare deplină față de Sfântul Sinod.

Sfântul Sinod a aprobat această solicitare și a decis vacantarea scaunului de Episcop al Hușilor, în vederea alegerii unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare.

În timpul ședinței de lucru a Sfântului Sinod s-a luat act cu mâhnire de campania agresivă a unor posturi și rețele media îndreptată împotriva slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române, adesea în complicitate cu unii clerici răzvrătiți, campanie care produce multă întristare în rândul clerului și credincioșilor. Desigur, această atitudine negativă față de slujitorii Bisericii trebuie să ne apropie și mai mult de Iisus Hristos, Arhiereul veșnic și Capul Bisericii, Cel ce ne îndeamnă, zicând: "În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33) și ne asigură că nici porțile iadului nu vor birui Biserica Sa (cf. Matei 16, 18). În același timp, toți slujitorii Bisericii trebuie să respecte disciplina Bisericii și să-și înnoiască permanent viața spirituală, pentru o slujire pastorală cât mai corectă și responsabilă față de credincioșii pe care-i păstoresc.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române