Zi Sfântă de Sărbătoare la 1 octombrie : Acoperământul Maicii Domnului

Zi Sfântă de Sărbătoare la 1 octombrie : Acoperământul Maicii Domnului

Creștinii ortodocși celebrează în data de 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului. Istoria acestei sărbători datează din 1911, când în biserica Vlaherne se făcea priveghere pentru salvarea cetății, care era asediată. La patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea oamenilor, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. Apostolii se aflau în jurul ei alături de sfinți și mucenici. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul sau iubit, Epifanie: O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume? Iar Epifanie a zis: O văd, Părinte, şi mă minunez!, scrie crestinortodox.ro.
De atunci, biserica prăznuiește acest eveniment pentru a aminti că prin rugăciune și nevoință, putem primi ajutorul Maicii Domnului, în vreme de greutăți. De altfel, în această zi se spune că este bine să citești acatistul Acoperămîntului Maicii Domnului.
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
,,Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, şi căutând către prea cinstită icoana ta cu umilinţă grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Corona Press