TSD Braşov, întâlnire cu Liviu Dragnea, Mihai Tudose şi Marius Dunca

TSD Braşov, întâlnire cu Liviu Dragnea, Mihai Tudose şi Marius Dunca

Noua generaţie de politicieni a fost reprezentată marţi în Parlament. Nu doar în băncile Camerei Deputaţilor sau Senatului, ci şi prin vizita pe care 50 de tineri social democraţi din Braşov au făcut-o la Bucureşti, potrivit unui comunicat al TSD Braşov.

„Ne pregătim pentru viitor, este o realitate. Vremea celor care merg în legislativ fără să ştie cu adevărat de ce, fără să aibă o pregătire temeinică într-un domeniu, a început să apună. Dovada sunt chiar colegii noştri din PSD Braşov, care au fost aleşi în decembrie 2016. I-am văzut la treabă, făcând lucruri normale pentru poziţia lor, pregătindu-se pentru şedinţa de plen, plecând spre sală cu braţele încărcate de dosare. Şi-au făcut timp să stea de vorbă şi cu noi şi să ne explice tot ce se întâmplase până la momentul acordării votului pentru Split TVA, adică parcursul legislativ, modificările apărute, punctele de vedere exprimate”, declară Horia Stancu, preşedintele TSD Braşov.

După ce au asistat la votul proiectelor de lege în plenul Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, tinerii au avut un program de o altă factură.

„Ne-a primit chiar preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea. Mai mult, în biroul său, l-am găsit discutând chiar cu prim-ministrul Mihai Tudose. Era vorba, din ce ne-am putut da seama, de o întâlnire pe tema bugetului pe 2018. Cei doi oameni de stat au rămas cu noi mai bine de o oră şi au aşteptat întrebări din partea noastră. O altă experienţă interesantă a fost aceea în care am stat de vorbă cu preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca, dar nu în calitatea sa de coleg de partid, ci de ministru al Tineretului şi Sportului. Venea de la o întâlnire cu tinerii din Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al Ministerului. Ne-a fost gazdă pe parcursul întregii vizite, iar mai apoi ne-a invitat la sediul instituţiei pe care o conduce, ca să discutăm tot despre probleme şi priorităţi ale generaţiei noastre”, adaugă şeful tinerilor social-democraţi braşoveni.

I.V