A treia ediție a ,,Brașov Art Talent”, un succes deosebit!

A treia ediție a ,,Brașov Art Talent”, un succes deosebit!

Aproape 80 de participanți din toată țara s-au întrecut în note muzicale, la ,,Brașov Art Talent”, singurul concurs muzical din Brașov care are și televoting! Competiția a fost una acerbă, iar jurizarea, fără cusur, obiectivă și exigentă. Juriul a fost unul pe masură, format doar din profesioniști. Acesta a fost compus din maestrul Horia Moculescu, îndragita interpretă Silvia Dumitrescu, brașoveanca supranumită "ambasadoarea" cântecului francez, Alexandra Fits, Gheorghiță Nicolae, producător Tezaur Folcloric și unul dintre cei mai iubiți și apreciați interpreți de muzică populară, Gheorghe Turda. Toți au oferit, în seara de gală, recitaluri de excepție, care au ridicat sala în picioare. Premiile s-au dat în ordinea descrescătoare a notelor obținute pe fiecare categorie de vârstă, însă toți participanții au fost recompensați și cu diplome de participare și cu medalii. Spectatorii din sală și cei online, Festivalul fiind transmis în direct pe Internet, au votat prin sms preferații, astfel că doi dintre concurenți, câte unul pentru fiecare secțiune, obținând ,,Premiul de Popularitate”. Astfel, la muzica populară, cea mai votată concurentă a fost Dumitru Elena Rodica, iar la muzică ușoară, ,,Premiul de Popularitate” a mers către Maria Elena Asavei. Marele Trofeu la muzică populară a fost obținut de Ștefania Vorovenci, din Mioveni. La muzică ușoară, acesta a rămas la Brașov, fiind câștigat de Andrei Popescu. Anul acesta, ,,Brașov Art Talent” a ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul s-a desfășurat în 4-5 noiembrie, la Centrul Cultural Reduta.
De remarcat că tot spectacolul a fost cu muzica LIVE, iar la secțiunea de muzică populară, toți concurenții au fost acompaniați de orchestra ,,Plaiuri Transilvane” coordonată de prof. Iosif Ucu.
D.D.