Muzeul din Casa Junilor

Muzeul din Casa Junilor

Junii din Brașov sunt considerați un fenomen singular datorită obiceiurilor străvechi, dar mai ales portului de sărbătoare, purtat cu mare cinste până în zilele noastre. Astăzi ei sunt constituiți în mai multe grupări, cea mai reprezentativă fiind Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi. Pentru promovarea obiceiurilor, Uniunea a derulat proiectul cultural „Muzeul din Casa Junilor”, cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Asociația „Mă implic” și cu Școala Gimnazială Iacob Mureșianu. Chiar dacă organizația nu este cea mai mare din țară face evenimente mari, unice, prezintă 3 feluri de costume, păstrează dansuri care nu mai există, joacă în forma arhaică, cel mai reprezentativ fiind „Jocul Strămoșesc”.

Calul, echipat de paradă

Dr. Alexandru Stănescu autorul albumului „Portul de Sărbătoare al junilor din Scheii Brașovului, Portul Roșiorilor și al Albiorilor” scrie în lucrarea sa despre hainele românești ale scheielilor și de cât de vechi sunt aceste costume populare. În muzeu sunt prezentate 12 cămăși și mai multe costume, unicat, păstrate de 400 de ani de scheieni. Piesa de rezistență din muzeu este un cal în mărime naturală, exhipat cu tot costumul de paradă, cu ornamente prinse pe piesele de harnașament. Alături, a fost adusă o căruță, din farsin, care a fost demontată pentru a fi introdusă în muzeu. Cu ea se duceau familiile la Pietrele lui Solomon și bucatele, de sărbători. Prin piesele pe care la deține, este una dintre cele mai interesant expoziții din spațiul brașovean.

Simboluri ancestrale

Proiectul Muzeul din Casa Junilor completează oferta culturală a Brașovului prin activități de valorificare a moștenirii scheienilor prin realizate de expoziții, conferințe și ateliere. Au fost organizate patru expoziții tematice, dedicate simbolurilor și motivelor preluate de pe cămăși și ii, portului de sărbătoare al Junilor din Șcheii Brașovului, costumului național din Țara Bârsei și Transilvania, dar și accesoriilor ornate cu simboluri ancestrale. Artizanii au inițiat copii și adulți în tainele broderiei tradiționale, în arta textilă aplicată, în țesut și tors, dar și în confecționarea podoabelor și accesorilor care completau portul traditional.

Portul Roşiorilor și al Albiorilor

Dr. Alexandru Stănescu cuprinde numeroase fotografii de arhivă și referințe istorice despre originiea portului de românilor din Șchei în ultimii 400 de ani în volumul ”Portul de sărbătoare al Junilor din Şcheii Braşovului. Portul Roşiorilor şi al Albiorilor”, lansat în cadul proiectului, evidenţiază evoluția costumului de sărbătoare şi costumului național al vechii comunități românești din Brașov.
Proiectul a fost realizat in parteneriat cu Asociația „Mă implic”, care a asigurat și o parte din cofinanțare (11000 lei). Promovarea foto-video a proiectului a fost asigurată pro bono de fotografii Viviana Costan Moiseanu, Dan Strauti și Mircea Tomescu.
Valoarea totală a proiectului a fost de 94524.4 lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Municipiul Brașov - 71096.9 lei, iar contribuția Uniunii și a partenerului a fost de 23427.5 lei.