Mașinile abandonate pe domeniul public al municipiului Brașov vor fi ridicate

 Mașinile abandonate pe domeniul public al municipiului Brașov vor fi ridicate

Primăria Braşov a încheiat un contract temporar, pentru ridicarea mașinilor abandonate pe domeniul public al municipiului. Aceasta, până la momentul întocmirii unui contract cadru de ridicare a rablelor, pentru care va fi lansată o licitație, până la sfârșitul acestei luni. Concret, pe domeniul public al municipiului Brașov, zac abandonate peste 200 de mașini, iar poliția este în curs de identificare a proprietarilor. Cei care vor dori să-şi recupereze maşinile, vor trebui să achite contravaloarea ridicării, transportului şi depozitării lor. Dacă proprietarii nu vor fi găsiți sau nu vor revendica mașinile abandonate, în termen de 30 de zile, acestea vor fi predate la Remat, iar banii încasaţi vor intra în bugetul local. În paralel, municipalitatea are în vedere şi reluarea activității de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. În acest caz se pregătește licitaţia pentru contractul de concesiune a serviciului. Ambele contracte cadru vor fi trimise pentru validare, la Agenţia Naţională de Achiziţie Publică, după care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
D.D.