Azi e sărbătoare! Ce trebuie să faci de Sf. Ecaterina pentru a avea noroc

Azi e sărbătoare! Ce trebuie să faci de Sf. Ecaterina pentru a avea noroc

Creștinii ortodocși o sărbătoresc pe 25 noiembrie pe Sfânta Muceniță Ecaterina, ale cărei moaște se găsesc și la Biserica Colțea din București.

     Sfânta Muceniță Ecaterina, fiica principelui Consta, a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea, potrivit crestinortodox.ro. Cunoștea foarte bine limba greaca și limba latină și avea cunoștințe temeinice de astronomie și de oratorie.

     Sfânta Mucenița Ecaterina are două viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Din cauza faptului că nu era creștină, nu reușește să vadă fața Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă deșertăciunea cunoștințelor ei și alege să primească Sfântul Botez.

     În a două vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruiește un inel de logodnă, spunându-i: „Iată, astăzi te primesc pe ține mireasă Mie nestricata și veșnică, deci să păzești tocmeală această cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc”.

 • Tradiţii şi obiceiuri

     Încă din cele mai vechi timpuri au existat fel şi fel de tradiţii şi superstiţii legate de această sfânta sărbătoare. Se spunea, spre exemplu, că fetele nemăritate care posteau în ziua Sfintei Ecaterina urmau să îşi găsească sortitul. De asemenea, femeile măritate, dar care aveau probleme în căsnicie, posteau în această zi pentru că soţul lor să se îndrepte.

     În Franţa, femeile nemăritate care au trecut de vârstă de 25 de ani sărbătoresc această zi într-un mod cât se poate de inedit. Acestea îşi trimit cadouri între ele, se felicita, iar prietenii le fac bonete în culorile galben (semnifică credinţă) şi verde (semnifică înţelepciunea). Cele care primesc bonete le poartă întreagă zi, participând chiar la parade special organizate.

Femeile singure din Marea Britanie serbează şi ele această zi într-un mod deosebit, participând la parade ce se încheie cu focuri de artificii.