Sirenele au sunat ca exerciţiu. Şi vor mai suna

Sirenele au sunat ca exerciţiu. Şi vor mai suna

Pentru obţinerea unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor de avertizare-alarmare, precum şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi pentru pregătirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiilor semnalelor de alarmare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a decis organizarea unor antrenamente/exerciţii pentru verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul 10,00 – 11,00.
„Începând cu luna decembrie, pe lângă unul din semnalele acustice - alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană, va fi transmis şi semnalul de încetare a alarmei. Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul evitării surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare”, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. ISU Braşov recomandă populaţiei să nu intre în panică, să rămână calmă şi să asculte recomandările făcute de personalul inspectoratului.
Semnificaţia alarmelor
- Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
- Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
- Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
- Semnalul ÎNCETARE A ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

D.G.