După 20 de ani, s-au reluat spectacolele pentru copii, pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov

După 20 de ani, s-au reluat spectacolele pentru copii, pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov

Peste 500 de copii au fost prezenți în sala Teatrului Sică Alexandrescu, de Sf. Nicolae, unde a fost pus în scenă un spectacol dedicat lor, susținut de cunoscutul actor Marian Rîlea. Spectacolul s-a numit ,,Darul Sf. Nicolae”și a fost o reușită organizatorică și de public, pentru că toți copiii s-au simțit minunat. Timp de peste o oră și jumătate, copiii au interacționat cu celebrul Magician, care a încântat generații întregi, au ascultat tot ce le-a spus acesta și la final, s-au fotografiat alături de idolul lor. A fost, pentru prima dată după 20 de ani, pe scena Teatrului Sică Alexandrescu, un spectacol dedicat celor mici, iar impresiile au fost deosebite, după cum ne-a spus directorul teatrului, Dan Cogălniceanu : ,,Mă bucur foarte mult că am reușit să fac acest lucru, pe care dealtfel mi l-am propus decând am ajuns manager. De fapt, era trecut și în proiectul meu de management realizarea, din când în când, a unor spectacole dedicate copiilor, jucate, mai ales, la matineu. Astăzi, de Sf. Nicolae, am avut acest proiect minunat, de care sunt mândru, pentru că am văzut acești copii minunați, care au umplut sala și voioșia și exuberanța lor. A fost mare veselie cu care a fost întâmpinat și aplaudat Magicianul”
Conducerea instituției de cultură brașovene a precizat că se vor repeta astfel de spectacole, în cadrul activităților școlare, din ,,Săptămâna altfel”, dar și cu prilejul Sărbătorilor, copiii și tinerii fiind așteptați în număr cât mai mare în sala de spectacol
D.D.