7 decembrie, Sfânta Filofteia! Semnificația acestei zile

7 decembrie, Sfânta Filofteia! Semnificația acestei zile

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc la Curtea de Argeş.
După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care în greceşte înseamnă "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era românca de neam, din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednică să mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.
Dar după o vreme tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci că această femeie să n-o iubească pe Filofteia, obişnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie. În acelaşi timp, cauta să întărate şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei. în inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să manamc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Între altele, de multe ori când ducea mâncare tatălui ei la câmp, o parte din ea o dădea unor oameni săraci. Într-una din zile, pe când avea 12 ani, acesta a urmărit-o ca să vadă ce face cu mâncarea pe care trebuia să i-o aducă la câmp. Încredinţându-se că o dădea celor lipsiţi, s-a înfuriat atât de tare, încât a scos securea pe care o purta la brâu şi a aruncat-o asupra fetei. A rănit-o grav la un picior, încât după puţină vreme şi-a dat sufletul în mâna Ziditorului a toată făptura.