Dezlegare la spălat rufe

Dezlegare la spălat rufe

Mulți credincioși întreabă preoții dacă este obligatoriu ca timp de 7 zile de la Bobotează să nu spele rufe, știind că potrivit credinței și practicii creștine, Agheasma Mare, respectiv Sfințirea cea Mare a apei este una din cele mai însemnate slujbe ale bisericii și apa are o putere dumnezeiască a Sfântului Duh.

Preotul paroh de la Biserica “Valea Cetății” din Brașov a precizat: “În legătură cu Agheasma Mare sfințită la Bobotează, există obiceiul ca după această dată gospodinele să nu spele timp de șapte zile pe motiv că atunci apele se sfințesc, iar spălatul ar întina această sfințire. Prin sfințirea apelor de Bobotează trebuie să înțelegem că această calitate o primesc numai apele sfințite special prin slujbă, și nu orice apă. De aceea, nu constituie o împietate spălarea rufelor sau a altor lucruri.”

Ileana Gafton