Workshop desfășurat la Brașov, în organizarea Consiliilor Județene Harghita și Brașov

Workshop desfășurat la Brașov, în organizarea Consiliilor Județene Harghita și Brașov

La Brașov s-a desfășurat workshop-ul privind convieţuirea oamenilor şi a carnivorelor mari, organizat de Consiliul Judeţean Harghita şi Consiliul Judeţean Braşov. Întîlnirea a vizat dezbaterea draftului planului de acţiune, referitor la conservarea populaţiei de urs brun, iar documentele au fost pregătite de specialişti. Temele discutate au fost reglementările legislative naţionale şi europene, modele de management cinegetic din Europa. Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, ne-a spus care este importanța dezbaterii draftului planului de acțiune, care, în perioada următoare poate suporta îmbunătățiri : ,,În lipsa acestui plan de acțiune, au apărut toate problemele din toamna trecută, pe care le știm, atât în județul Brașov, cât și în Covasna, Mureș sau Harghita. Este bine să abordăm aceste probleme, pentru că specia urs brun este una valoroasă și trebuie ocrotită, însă cu multă minte.
La reuniunea de la Brașov a fost prezentat și un raport al Comitetului Regiunilor, în care sunt reprezentate județele, regiunile și orașele din Europa, care are ca obiectiv detalierea propunerilor, legate de o acțiune permanentă : limitarea pe cât posibil mai mult a conflictului dintre om și carnivorele mari.
Dorin Dușa