Şapte schiori de la Corona vor reprezenta România la „FIS Children Trophy”

Şapte schiori de la Corona vor reprezenta România la „FIS Children Trophy”

Şapte schiori de la clubul Corona, antrenaţi de Dan Iliescu şi Cristiana Opriş vor reprezenta România la primul concurs FIS organizat în Poiana Braşov, în perioada 23-24 februarie 2018. Cei şapte sportivi, Irina Ghiţoc (U14), Diana Renţea (U16), Teodora Leonte (U16), Luca Dumitru (U14), Eduard Bart (U14), Szoke Hunor (U16) şi Robert Mârţ (U16) şi-au câştigat dreptul de participare la competiţia internaţională în urma punctelor acumulate la Cupa „100 România” şi „Cupa Teleferic”, care s-a desfăşurat luni şi marţi, în Poiana Braşov.
România va avea 12 reprezentanţi la „Children Trophy”, dintre care şapte sunt sportivi legitimaţi la clubul Corona Braşov.
D.D.