Pastorala IPS Laurențiu la Praznicul Învierii Domnului

Pastorala IPS Laurențiu la Praznicul Învierii Domnului

«Icoana Învierii Domnului – Chipul biruinței lui Hristos asupra morții»

„Milostivirea ta cea nemăsurată,
Cei ţinuţi în legăturile iadului văzând-o
La lumină au mers, Hristoase,
Cu picioare vesele, lăudând Paștile cele veşnice.”
(stihiră din Canonul Învierii)

HRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Bucuria sfântă și mântuitoare a Slăvitului Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos se revarsă, în această noapte de taină, peste întreaga lume, iar Sfânta noastră Biserică ne umple iarăși sufletele de lumina cea adevărată a credinței că Hristos, înviind, ne trece și pe noi, împreună cu El, „din moarte la viață și de pe pământ la cer”.
„Veniți de luați lumină!” – Acestea sunt cuvintele pline de puterea Iubirii și Învierii Domnului Hristos,  Biruitorul morții, care astăzi ne cheamă să primim în sufletele noastre nu o lumină fizică, vremelnică, ci lumina iubirii Lui jertfelnice, biruitoare asupra morții și a păcatului, lumina vieții celei adevărate, în pacea și iubirea nesfârșită a Tatălui Ceresc.
Toată viața noastră creștină, trăită în Taina Bisericii, este o continuă călătorie spre Înviere și Viața cea adevărată. Învierea Domnului Hristos este temelia credinței noastre, dar și nădejdea cea mare care umple de sens viața noastră, căci fără Învierea Mântuitorului zadarnică ar fi credinţa noastră, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (I Cor. 15, 14).
Asemenea poporului lui Israel care, sub conducerea marelui Moise, a ieşit biruitor din robia Egiptului, fiind povăţuit de stâlpul luminos al ocrotirii milostive a lui Dumnezeu, la fel şi noi, noul popor ales, răscumpărat prin Taina Crucii, ne trăim viața în Biserică ca pelerini spre Ţara Învierii, a Împărăției lui Dumnezeu. Suntem ocrotiți și călăuziți în urcușul nostru de o mulţime de stâlpi de lumină care ne ajută să vedem şi să înţelegem care este Calea spre cer şi ce trebuie să facem ca viaţa noastră să fie încununată la ieșirea din această lume de Lumina Învierii și a Vieții veșnice.
E minunat modul în care Preabunul Dumnezeu ne povăţuieşte spre acest nou Pământ al făgăduinţei şi ne ajută să trecem prin pustiul plin de încercări al acestei vieţi. Sfânta Evanghelie, Sfintele Taine, sfintele slujbele şi sfintele icoane sunt stâlpii de lumină prin care Dumnezeu ne îndrumă în Biserică să găsim calea spre cer. Astfel, pentru ca adevărul de credinţă al Evangheliei, propovăduit prin învăţătura şi prin cultul Bisericii, să poată fi mai bine înţeles și trăit în adevăr de toţi credincioşii, a ajuns să fie tâlcuit și zugrăvit artistic în sfintele icoane. Prin aceste adevărate „ferestre spre cer” ajungem nu doar să cunoaştem adevărurile vieţii veşnice, ci şi să fim părtaşi la ele. Icoana nu este doar o imagine, ci este „un loc al unei prezenţe harice”, este un mod în care Dumnezeu Îşi face simţită prezenţa în lumea aceasta prin materia văzută şi prin care ne cheamă la Sine. Icoanele depăşesc lumea şi istoria. Ele vorbesc despre viaţa de veci, şi astfel, prin ele, noi suntem ajutaţi să înţelegem şi să privim din perspectiva vieţii viitoare tot ceea ce cunoaştem şi trăim în această lume. Astfel, ca să înţelegem şi să cunoaştem taina cea mare a Învierii Domnului, Biserica a rânduit să fie transpus în icoană acest eveniment unic al credinţei creştine.
Iubiţi credincioşi,
În iconografia ortodoxă, Învierea Domnului apare zugrăvită ca fiind Pogorârea la iad a Mântuitorului, căci prin ea se exprimă cel mai bine transpunerea în imagine a adevărului de credinţă al Bisericii pe care îl vestim prin cântarea troparului Învierii: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Părinţii Bisericii ne învaţă că Domnul Iisus Hristos, îndată după ce a murit pe Cruce ca om, a coborât cu sufletul Său, ca Dumnezeu adevărat, în cele mai de jos ale pământului, zdrobind puterea iadului, a morții și a păcatului. „Căci n-a putut fi ținut sub stricăciune Începătorul Vieții – ne învață Sfântul Vasile cel Mare în rugăciunea Sfintei Liturghii –, S-a făcut începătură tuturor celor adormiți, Întâiul Născut din morți… cale făcând oricărui trup la Învierea din morți”. Icoana, ca şi troparul Învierii, exprimă în chip deosebit această taină a biruinței morții prin puterea iubirii jertfelnice a Domnului Hristos pentru noi.
Dacă în spiritualitatea apuseană Hristos este reprezentat asemenea unui „atlet” sau „cavaler biruitor” care iese singur şi semeţ din mormânt purtând un steag, ca semn al biruinţei, flancat de un înger și de soldaţii care Îl privesc cutremuraţi, în Biserica noastră Domnul cel Înviat este întotdeauna reprezentat în legătura de iubire directă cu omul. Plină de înțelesuri duhovnicești, icoana Pogorârii la iad a Domnului Îl arată pe Mântuitorul făcându-Și drum prin învelișul pământului, călcând în picioare porțile iadului, peste care Se înalță, apoi, pentru a ridica pe Adam şi pe Eva din osânda neascultării şi pe toţi drepţii Vechiului Testament din legăturile diavolului şi ale morţii la viaţa cea nouă și veşnică a Împărăţiei Sale.
Icoana Învierii are în centru Persoana Mântuitorului, noul Pom al Vieţii, Care uneşte cerul cu pământul şi Care adună sub acoperământul Său pe toţi oamenii.
Veşmântul Său nu mai este zugrăvit ca cel din timpul slujirii pământeşti, ci este realizat întotdeauna într-un alb strălucitor, auriu sau cu lumini aurii, simbolizând lumina Învierii, slava și strălucirea Dumnezeirii, manifestată plenar în coborârea la iad. Din dorința de a exprima puterea cu care Hristos cel răstignit S-a pogorât la iad, iconarii au pictat o parte a veşmântului fluturând în sus, ca o indicare a rapidităţii cu care S-a coborât la iad. În mâna lui Iisus Hristos se află uneori pictat şi un sul de hârtie, semn al propovăduirii, care, în anumite icoane, este înlocuit cu Sfânta Cruce, ca una prin care a fost biruită moartea.
Nimbul de lumină care Îl înconjoară pe Mântuitorul apare într-o formă de migdală, dorindu-se astfel o accentuare a axei verticale a Crucii, a verticalităţii, a extremei coborâri a lui Dumnezeu la om pentru a-l ridica din robia iadului şi a morţii. Semnificativ este faptul că acest nimb de lumină devine din ce în ce mai întunecat în imediata apropiere de Persoana Mântuitorului, iconarul vrând, în acest mod, să exprime artistic taina dumnezeirii lui Hristos, precum și faptul că noi, în lumina Învierii, Îl putem cunoaşte numai prin lucrările Lui, însă nu în Fiinţa Lui, care ne rămâne mereu inaccesibilă.
Axa orizontală a Crucii din icoana Învierii se regăseşte în gesturile biruitoare ale Mântuitorului, Care adună spre Sine întreaga umanitate reprezentată prin câteva personaje simbolice. Întotdeauna apar protopărinţii neamului omenesc, Adam şi Eva, pe care Mântuitorul îi prinde de mână şi îi ridică cu multă putere din mormintele întunericului iadului în care zăcuseră. Atât de repede se petrece totul, încât Eva este zugrăvită adesea ca neapucând să îşi scoată mâna din mâneca hainei pentru a fi ajutată de Mântuitorul. În unele icoane, Hristos apare prinzând de mână doar pe Adam, ca o accentuare a întâlnirii dintre „Adam cel vechi”, cel care a căzut, şi „Adam Cel Nou”, Care a venit să-l ridice.
În rândul drepţilor se remarcă întotdeauna chipul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, cel care după moartea mucenicească, a binevestit și în iad apropiata venire a Mântuitorului Hristos. Sunt prezenţi, de asemenea, şi unii dintre profeţii Vechiului Testament, David, Solomon, Moise – strămoși și profeți ai Mântuitorului –, dar şi Abel, considerat cea dintâi jertfă umană.
În partea superioară a icoanei, cele două vârfuri de piatră arată că „pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat” (Matei 27, 51) în momentul morții Mântuitorului Hristos pe Cruce. Pe de altă parte, stâncile simbolizează cosmosul întreg, lumea restaurată în Hristos, și reflectă lumina ieșită din adâncurile pământului. Deasupra scenei apar zugrăviţi şi doi îngeri, adesea ţinând în mâini însemnele Patimilor, semn că atât lumea văzută, cât și cea nevăzută participă cu bucurie la Învierea Domnului. În partea de jos, iadul este redat ca un adânc întunecat în care apare un schelet legat de mâini şi de picioare şi cu o funie de gât, simbol al morţii. La picioarele Mântuitorului se află dispuse, adesea pe diagonale, cele două porţi ale iadului, care au fost zdrobite, iar întreg spaţiul iadului este plin de zăvoarele şi încuietorile rupte ale iadului.
Iubiţi credincioşi,
Icoana Învierii Mântuitorului ne este cu adevărat un stâlp de lumină care ne ajută să înţelegem rostul venirii în lume a Domnului Hristos şi semnificaţia vieţii Lui de ascultare până la moartea pe Cruce, pentru a restaura întreaga umanitate și a arăta că Dumnezeu și Împărăția Lui sunt adevărata viață a oamenilor, ca eliberare a omului de sine însuşi şi de patimile inferioare, pentru a fi capabil de relaţia de iubire nesfârşită cu Dumnezeu.
Într-o singură imagine, în această icoană a Pogorârii Mântuitorului la iad, privim cu ochii sufletului luminați de credință și înțelegem care este taina adevăratei biruințe asupra răului din această lume. Și anume: biruința prin puterea smereniei, a iertării și a ascultării de Dumnezeu. Strălucirea icoanei Învierii este slava Jertfei de iubire a Domnului Hristos, Care răspunde la ura și răutatea celor care-L răstigneau cu milostivirea Sa iertătoare – Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac (Luca 23, 34) –, arătându-ne tuturor care este Calea cea adevărată prin care putem trece și noi din umbra răutăților și a morții spre Lumina Învierii și a vieții nestricăcioase.
Cel Care a biruit porțile iadului și moartea cu strălucirea dumnezeirii Sale caută și ușile sufletului nostru ferecat în obezile propriilor patimi și răutăți, voind să-l elibereze, precum a făcut cu Adam și Eva, scoțându-i din iad. Hristos cel Înviat, Care S-a făcut pe Sine Pâine cerească și Hrană a toată lumea, ne cheamă mereu la Ospățul Împărăției Sale, voind să intre, prin Taina Sfântului Său Trup și Sânge, și în întunericul inimilor noastre spre a ne umple de Viața Sa cea nouă și nepieritoare. Hristos, Biruitorul morții, Care ne-a poruncit să facem bine celor care ne fac rău, să binecuvântăm pe cei ce ne vorbesc de rău și să iubim chiar și pe vrăjmașii noștri, oferindu-Se pe Sine pildă de iertare, ne dăruiește astăzi, prin învierea Sa, Harul și puterea de a ierta și de a-i numi „frați” chiar și pe cei ce ne urăsc pe noi.
Să primim, așadar, în inimile noastre, cu deplină mulțumire și recunoștință, Lumina Învierii Domnului Hristos, Care dezrobește sufletele noastre de deznădejde, răutăți și patimi, reașezând mângâierea, pacea și bucuria Harului ceresc. Darurile duhovnicești nestricăcioase revărsate peste noi în această noapte de taină să pecetluiască un nou început mântuitor al vieții fiecăruia dintre noi. Lumina Învierii Domnului Hristos s-o păstrăm și s-o ocrotim mereu cu sfințenie în viața noastră, a familiilor și copiilor noștri, căci ea este înțelepciunea și puterea cea mai presus de lume care preface viața noastră în scară către cer.
Dar această Lumină sfințitoare s-o dăruim, prin fapte și rugăciune, și inimilor celor din jur, care, din diferite pricini, nu sunt astăzi împreună cu noi: celor bătrâni și singuri, bolnavilor care zac în spitale, bunicilor noștri de departe sau din casele de bătrâni, copiilor părăsiți sau rămași fără părinți, celor îndoliați și necăjiți, celor aflați în lipsuri materiale sau spirituale și tuturor celor cuprinși de întristare sau de diferite neputințe. Să privim chipul acestora în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paști aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni. Tuturor acestora, lumina și bucuria Praznicului de acum să le fie mângâiere, binecuvântare, întărire și mântuire.
Iubiţii mei fii sufletești,
Aceasta este noaptea şi ziua Învierii Domnului. Bucuria pe care o trăim acum să sfințească viețile noastre și să le ridice spre Ziua cea neînserată, pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.
Hristos cel Înviat este în mijlocul nostru! Pacea și dragostea Lui să rodească în inimile noastre! În aceasta vor cunoaște toți că suntem ucenici ai Lui și fii ai Învierii: dacă vom avea în noi dragoste unul către altul!
Hristos a înviat!
Sărbători cu pace și binecuvântare!
La mulţi şi fericiţi ani!
 
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,
† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului
şi Mitropolitul Ardealului