Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Hrtistos a Înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le!

Creştinii prăznuiesc în această zi de duminică Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, numită în cântările bisericeşti sărbătoarea sărbătorilor.
După ce a suferit moartea pentru păcatele noastre, Mântuitorul a înviat din morţi, o garanție a învierii noastre a tuturor. Iisus Hristos a coborât în iad surpându-i puterea pentru a ne aduce pe noi la Dumnezeu. În troparele care se cântă la Vecernia Paștelui se arată că iadul strigă, suspină și se tânguie căci puterea i-a fost nimicită. Hristos i-a eliberat pe toți cei care fuseseră de veacuri sub stăpânirea sa!

Hristos a Înviat este salutul creştinilor, folosit de la Învierea Domnului până la Înălţarea Sa. Răspunsul la "Hristos a Înviat!" este "Adevărat a Înviat!" Iar de la Înălţare până la Rusalii, creştinii se salută cu "Hristos S-a Înălţat!", "Adevărat S-a Înălţat!"
În secolul trecut, Sfântul Serafim de Sarov adresa drept salut fiecărui vizitator următoarele cuvinte pline de viaţă: "Bucuria mea, Hristos a Înviat!"

Mihaela Banu