Mama tânărului de 18 ani dispărut în Munții Făgăraș: „Fiul meu mi-a comunicat asupra condiţiilor meteo dure, fără să se «plângă»

Mama tânărului de 18 ani dispărut în Munții Făgăraș: „Fiul meu mi-a comunicat asupra condiţiilor meteo dure, fără să se «plângă»

Mama tânărului de 18 ani dispărut în Munții Făgăraș, Amelia Sandu-Andrieș, a afirmat pe pagina sa de Facebook că fiul ei i-a comunicat condițiile meteo dure, dar nu s-a plâns de acest aspect.

„De miercuri 4.04.2018, Octavian, soţul meu şi T. sunt daţi dispăruţi în masivul Făgăraş. Ca să nu apară speculaţii de niciun fel, am optat să vă transmit informaţiile oficiale de care dispun. Sunt mobilizate Poliţia, Jandarmeria, ISU, CJ Braşov; Salvamont Victoria; Salvamont Sibiu; pilot. Comunicarea este promptă cu autorităţile. De asemenea, cu familia prietenului nostru“, a scris femeia pe Facebook.

„În toate declaraţiile către autorităţi am semnalat că fiul meu, în conversaţia din 1.04.2018, 12.34h, mi-a comunicat asupra condiţiilor meteo dure, fără să se «plâng㻓, a spus femeia.

„Eu, personal, nu voi da declaraţii pentru mass-media. Comunicarea este corectă cu autorităţile şi consider că acestea sunt singurele abilitate să informeze obiectiv. Mulţumim. Este poziţia noastră oficială, transmisă şi autorităţilor“, a mai adăugat ea.

Cei trei turiști dați dispăruți în Munții Făgăraș sunt un tânăr de 18 ani, tatăl său și un prieten de familie, toți fiind originari din Iași.

Salvamontiștii îi caută neîncetat pe doi dintre ei, o persoană fiind deja localizată. ”Una dintre cele trei persoane rătăcite în Munții Făgăraș a fost identificată. Cel mai probabil, aceasta este decedată.”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.