Poeta, în scaun cu rotile, Dana DASCĂLU, s-a stins din viață! Ultimul interviu!

Poeta, în scaun cu rotile, Dana DASCĂLU, s-a stins din viață! Ultimul interviu!

„Un suflet liber, chiar dacă trupește, era țintuit in fotoliu rulant, știa să zboară. Poeta Dana DASCĂLU s-a plimbat nestingherită in spațiul generos dintre mineral și astral. Se simțea un fluture cu aripi, de-abia ieșit din cocon, pe care timpul il obligă la transformări. Niciodată nu se simțea prinsă in sticla de lampă și vedea lumina in fiecare cuvant rostit, doar așa cum il simțea ea: viu!
Ne priveam in ochi și rostul cuvintelor cobora in noi ca  o binecuvantare. Un fel de mangaiere, doar de suflet știută. In lumină vedea cuvinte pe care vroia să le scrie. Nu putea să le acrie, deoarece mainile erau bolnave de neascultare. O boală grea, cumplită, nerostită, doar simțită. Rostită in secunde numărate de cuvintele poemului dumnezeiesc, văzut doar de ea. Poem după poem, cate unul din pomul vieții, s-au așezat in carte. A clipit și fluturele a fugit in cerul fără rotile, fără rampă, fără suferință, fără dizabilități, un loc perfect pentru o lume mai bună, pentru primăvara poeziei sufletului ei. Un nou inceput, in lumină, in Săptămana Luminată! Odihnește-te in pace și veșnică pomenire, Suflet Inalt!”


                                                                                                                                                                       Ileana Gafton Dragoș
Ultimul interviu:

Dana Camelia Dascălu: „Imprumută-mă cu timp”

     Poeta Dana Camelia Dascălu impresionează cu versurile sale, ea scrie din scaunul cu rotile, culege greu textele și se ajută doar cu un deget, și acela bolnav, cu care apasă pe tastatură. Versurile ei te cutremură, vin din interiorul unei ființe care suferă de tetrapareză spastică și diabet, diabetul ii complică boala și ii accentuează suferința. Deși are zile cand este aproape inconștientă, ea scrie, versurile ii dansează in minte ca nilte fluturi prinși in menghina vieții. Povestea acestei scriitoare este cutremurătoare, cu atat mai mult cu cat ea iși duce zielele intr-un spital de nebuni, deși ea nu suferă de boli psihice. Cu toate acestea este nevoită să-și ducă zilele pană la capăt intr-un loc și mai bolnav.

Să vrei să faci și să nu poți

      O cunosc pe Dana Dascălu de mai bine de 20 de ani. Și atunci era in scaun cu rotile, bolnavă, dar cu speranță de viață mai mare. In toți acești ani, ea nu a renunțat să scrie. In urmă cu 15 ani m-a anunțat că este foarte fericită pentru că a primit o mașină de scris. I-am recomandat să-și adune toate versurile și incet, incet să le scrie la mașină. Așa s-a adunat primul volum de versuri „Imprumută-mă cu timp”. Titlul acestei lucrări literare vine din interiorul scriitoarei și se transformă in țipătul durerii care iese la suprafață. Cunoscand destinul acestei poete nu poți decat să te cutremuri și să ridici pălăria in fața unei persoane speciale, cu dizabilități grave.

     Volumul „Imprumută-mă cu timp” vede lumina tiparului la Editura LUMEN din Iași, a fost ingrijit de poetul Marin Constantin, de editorul dr. Costin Diaconescu, director al Editurii CD Press și viceprteședinte al Uniunii Editorilor din Romania, și de Cosmin Pleșa, director executive al Asociației Culturale ATIPIK. Poeziile in carte sunt insoțite de imagini ce aparțin pictorului Gheorghe Aștileanu.

Despre poeziile ei, Dana Dascălu ne-a declarat: “Este ceva copleșitor să vrei să faci și să nu poți. Am peste 400 de poezii. Poezia mă salvează și-mi dă putere ca să trăiesc. Cum" Vedeți și dumneavoastră, greu, foarte greu.”

De 30 de ani in căminul de nebuni

     Despre viața pe care o duce, Dana Dascălu ne-a povestit: “M-au dezamăgit oamenii care mi-au promis că mă ajută și nu m-au ajutat. Am o soră care nu vrea să știe de mine. După ce a murit tatăl meu a avut pretenții doar la bunuri. De 30 de ani stau la Centrul de Bolnavi Psihic Cronic. Nu am pensie, nu am din ce trăi și o duc foarte greu. Nu cerșesc nimic. Dacă omul vrea să mă ajute, să mă ajute. Nu e atat de ușor să scrii o poezie, să culegi textul la computer și, cel mai greu este să ajungi la computer. După atația ani, tot in căminul ăla trăiesc. Acolo am să mor, printre nebuni. Eu o să mor cu inspirația in cap. Sunt foarte supărată că nu mă promovează nimeni. Am primit doar 30 de cărți și nu am primit nici măcar o brumă de bani pe ele. Sunt și mai supărată de faptul că unii oameni se folosesc de mine. E urat să folosești un om ca imagine doar pentru interesele tale. Din această cauză sunt foarte dezamăgită și nu mai am chef de viață. Cheful iți vine realizand ceva. Ce mi s-a intamplat m-a dezamăgit atat de tare incat simt că nu mai pot, simt că parcă pleacă viața din mine și mă doare atat de tare faptul că și pe mine m-au tras in piept. Mi-a rămas doar poezia care mă alină și care vine și ea atunci cand vrea ea.”

“Intre stări”

     Reintalnindu-mă cu Daniela, sambătă, 27 mai 2017, la Adunarea Generală a Asociației Distroficilor Muscular din Romania, la Valcele, am fost foarte impresionată cand am constatat că starea ei de sănătate s-a agravat. Avea un insoțitor care impingea scaunul cu rotile in care era așezată. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să imi arate cartea de poezii și să imi spună că a scris o poezie recentă, pe care i-a dictate-o insoțitorului ca să o aștearnă pe hartie. M-a rugat să am răbadare și să ascult să-mi citească poezia intitiulată “Intre stări”. Deși a inceput să vorbească tot mai greu din cauza bolii, ea nu s-a lăsat pană nu a citit poezia de la cap la coadă. Redăm prima strofă: “Infometată de o stancă / Mă văd căzand pe-o buturugă / Tot cerul cade intr-o parte / Dar caut loc pentru a mă naște”.
Versurile, poeta și intregul cadru in care a avut loc acest act poetic a fost unul cutremurător. In jurul nostru se aflau aproape 100 de persoane in scaun cu rotile care iși impărtășeau durerea. Am incercat să intind mana in semn de salut, dar mi-am retras-o imediat deoarece majoritatea nu puteau să ridice mana. Dana Dascălu mă urmărea atentă din căruciorul ei și imi vorbea cu privirea. Am revenit și a dorit să imi vorbească in continuare despre poeziile ei.

“Mor cu poezia de gat”

     Pentru că simte că zilele ei sunt numărate, Dana Camelia Dascălu m-a rugat să ii promit că ii voi scrie un articol in care să vorbesc despre ea și despre poeziile ei. I-am promis și, ca atare, mă țin de promisiune. Mai mult, am să apelez și la alte forme de promovare pentru ca această poetă talentată, dar suferindă, să fie cunoscută. Despre scris și poezie, autoarea a vrut să menționeze: “Mor cu poezia de gat, deși nu prea imi mai vine să impărtășesc din bucuria mea scriitoricească și hartiei. Apoi imi vine să spun și altora despre scrisul meu. Se scrie greu, cu sentiment. Poezia mea are toate formele: de la agonie la decepție; de la tulburare la liniște; de la durere la fericire. Sunt poezii pentru suflet. Atat! Dacă cineva crede că sufletul nu trebuie luat in seamă, se inșeală. Eu scriu despre toate sentimentele. Pentru mine poezia este un mod de descătușare, de a incerca să fug din lumea asta in altă lume. Am zile intregi in care sunt devastată. Cred că am să trec in lumea cealaltă in timp ce fluturii poeziei o să-mi treacă din stomac intr-o altă dimensiune.”

Forța poeziei

      Conf. univ. dr. Octavian Jighirgiu a consemnat pe ultima copertă a cărții “„Imprumută-mă cu timp” următoarele cuvinte: “Citindu-i poeziile Danei Dascălu, am senzația că uneori sensul cuvintelor se abstractizează, modificandu-și miza semantică: “Am ajuns să cred intr-o liniște ce desprate timpul vartej intr-o mare cascadă de vise”. Iar cand “liniștea”, “timpul vartej” și “cascada de vise” poartă cu sine alte ințelesuri decat cele proprii, forța poeziei devine una de neegalat. Despre “cuvintele-vehicule pentru idei”, le vorbesc deseori la cursuri studenților mei, dar rostul acestei afirmații iși găsește in poezia Danei Dascălu, o formă de intrupare și mai spectaculaosă: Emoția!
Aceasta este poate principala provocare a noului volum de versuri pe care il lansează acum talenatata autoare. Parcurgandu-i poemele, am ajuns deseori la adevărate exerciții empatice, identificand starea de incubație a sentimentului ce precede creația.”

Ileana Gafton Dragoș