ROBOR la trei luni a scăzut ușor

ROBOR la trei luni a scăzut ușor

ROBOR. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a coborât uşor, marţi, pe piaţa interbancară la nivelul de 2,74%, de la 2,75% pe an cât a fost luni, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR se situa la 2,05%, în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut, indicatorul era la 0,91% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a urcat la 2,88% pe an (2,87% pe an luni).