Ovidiu Mezei, managerul Operei Brașov, prezentând premiera operetei Crai Nou : ,,Putem să oferim publicului acest crâmpei de suflet și muzică românească”

Ovidiu Mezei, managerul Operei Brașov, prezentând premiera operetei Crai Nou : ,,Putem să oferim publicului acest crâmpei de suflet și muzică românească”

Vineri, 18 mai 2018, și sâmbătă, 19 mai 2018, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invităm la premiera operetei „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri, eveniment ce stă sub semnul Centenarului Marii Uniri. Brașovul este indisolubil legat de premiera absolută a acestei lucrări, care a avut pe 27 februarie 1882, în Sala Festivă a Gimnaziului Român (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), pe o scenă improvizată. În pregătirea spectacolului au fost folosiți peste șaizeci de artiști amatori, iar rolurile principale ale operetei Crai nou au fost interpretate de: Carolina Lenghel (Anica), Cornelia Roman (Dochiţa), Andrei Bârseanu (Bujor), Vasile Voinea (Leonaş), G. Strâmbu (Ispravnicul), Zosim Butnaru (Moş Corbu). Sufleur a fost Pandele Dima, iar regizor Ioan Bucur Popp. Spectacolul a beneficiat și de concursul orchestrei Societăţii Filarmonice din Brașov. Premiera s-a bucurat de un succes extraordinar, de aceea a fost programată încă o reprezentație și a doua zi, pe 28 februarie 1882.
„Crai Nou” îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Opereta este de fapt o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească. Montarea actuală de la Opera Brașov poartă semnătura regizorală a Andei Tabacaru, la pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla dirijorul Leonard Boga (cel care s-a ocupat și de pregătirea muzicală a Corului Operei Brașov). Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea, iar coregrafia îi aparține Nerminei Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent coregrafie: Ramona Mezei.
,,Opera Brașov are onoarea de a prezenta, în cadrul evenimentelor pe care le pregătim în onoarea celor 65 de ani de activitate a instituției noastre, premiera aceastei operete de excepție. Putem astfel să oferim publicului acest crâmpei de suflet și muzică românească. Intenționăm să prezentăm spectacolul și în Sala Festivă a Colegiului Andrei Șaguna, unde, în ferbruarie 1882, a fost pusă în scenă, pentru prima dată, această operetă, în prezența compozitorului Ciprian Porumbescu”, a spus Ovidiu Mezei, managerul Operei Brașov, în avanpremiera acestui spectacol mult așteptat.
Distribuția:
Nicoleta Chirilă/Maria Petcu-Catrina – Anica
Mădălina Bourceanu/Asineta Răducan – Dochița
Dan Popescu/Marian Rește – Moș Corbu
Alexandru Aghenie/Valentin Marele – Bujor
Liviu Iftene/Mihai Irimia - Leonas
Lorand Cristian/Nicolae Zaharia – Ispravnicul
Soliști balet: Mihaela Pop, Nicoleta Sasu, Claudiu Dane, Dorin Mirea
Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov.
Preţ bilete: 30 lei; 20 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).
R.D.