Se scumpește mâncarea! Prețurile alimentelor sunt la un nivel record

Se scumpește mâncarea! Prețurile alimentelor sunt la un nivel record

Preţurile mondiale la alimente au atins cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni. Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în luna mai 2018, comparativ cu luna precedentă, impulsionat de majorarea semnificativă a preţurilor lactatelor, a anunţat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), informează Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna mai 2018, acest indice a urcat cu 1,2%, comparativ cu luna precedentă, până la un nivel de 176,2 puncte, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat după luna octombrie a anului trecut.

"Creşterea din luna mai reflectă o continuare a creşterii preţurilor lactatelor, în timp ce preţurile cerealelor au crescut şi ele, dar într-un ritm mai lent", a informat FAO.

Factorul principal care a stat la baza creşterii preţului global al alimentelor în luna mai a fost avansul de 5,5% al preţului produselor lactate. Livrările reduse din Noua Zeelandă, unul din cei mai mari exportatori de produse lactate, sunt de vină pentru o mare parte din creşterile de preţuri înregistrate în ultimele luni.