Avionul care atinge de cinci ori viteza sunetului. Din America în Europa în două ore

Avionul care atinge de cinci ori viteza sunetului. Din America în Europa în două ore

Boeing intenționează să producă un avion de pasageri care să poată transporta pasagerii cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului. Reprezentanţii Boeing au declarat că avionul ar putea să te ducă oriunde în lume, în timp record (de la o oră până la trei ore), cu viteze maxime ce depăşesc 3800 de mile pe oră. Călătoria de la New York la Londra, de exemplu, ar putea dura 120 de minute. În prezent, timpul parcurs este de şapte ore, conform CNN Money.

Boeing (BA), cel mai mare producător de aeronave din lume, anunţă că planul se află încă în faza incipientă. Principalele provocări tehnice vor trebui rezolvate înainte de a fi produs chiar şi un prototip, a transmis purtătorul de cuvânt al firmei Boeing, Brianna Jackson.

Este posibil ca intenţia să devină o realitate în 20-30 de ani, a spus Jackson.

A.C.