Klaus Iohannis, despre adoptarea Codului penal: Modificările care s-au făcut sunt fie inutile, fie chiar toxice

Klaus Iohannis, despre adoptarea Codului penal: Modificările care s-au făcut sunt fie inutile, fie chiar toxice

Președintele Klaus Iohannis susține, miercuri, declarații de presă, la Palatul Cotroceni. Ieșirea președintelui vine la scurt timp după ce, în Parlament, a fost adoptat Codul Penal.

"S-au votat în Parlamentul României mai multe modificări la Codul penal. Doresc să comentez pe scurt acest eveniment pe care îl consider de-a dreptul revoltător. Ceea ce se întâmplă în aceste zile se numește dictatura majorității și este profund dăunătoare democrației. Parlamentul trebuie să își dea atenția cuvenită. PSD a trecut în timp record Codul penal prin Parlament. PSD a reușit în scurt timp să distrugă demnitatea actului de legiferare. Despre conținutul Codului penal vor avea o prezentare mai lungă atunci când voi constata la CCR. Modificările care s-au făcut sunt fie inutile, fie chiar toxice și am de gând să folosesc toate instrumentele pentru a contesta acest Cod penal și Cod de procedură penală", a spus Klaus Iohannis.

Declaraţiile preşedintelui Iohannis vin după ce plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind modificarea Codului penal. Legea ar urma să intre joi la votul final în procedură de urgenţă, iar apoi să meargă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

A.C.