Trump NU se mai întâlneşte cu Iohannis. Preşedintele SUA şi-a anulat toate întâlnirile bilaterale

Trump NU se mai întâlneşte cu Iohannis. Preşedintele SUA şi-a anulat toate întâlnirile bilaterale

Întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump şi Klaus Iohannis nu va mai avea loc. Anunţată pentru ora 11:00, informaţia privind întâlnirea a fost retrasă de pe site-ul Preşedinţiei Romaniei, după ce s-a aflat că Trump şi-a anulat toate discuţiile bilaterale de astăzi. Întâlnire bilaterală cu preşedintele american nu fusese prevăzută în programul lui Klaus Iohannis înainte de plecarea de la Bucureşti, dar a apărut în această dimineaţă. Potrivit unor surse oficiale, cei doi şefi de stat urmau să discute despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic româno-american, inclusiv în dimensiunea de apărare.

La întâlnire erau anuţaţi că vor participa, din partea americană, secretarul de stat Mike Pompeo, secretarul Apărării James Mattis şi John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Trump. Din delegaţia română urmau să facă parte consilierul prezidenţial pentru politică externă Bogdan Aurescu, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Ion Oprişor şi Stelian Stoian ambasadorul României la NATO.

A.C.