Braşovul are un reprezentat la turneul de tenis de la Wimbledon : arbitrul Dorin Ursu

Braşovul are un reprezentat la turneul de tenis de la Wimbledon : arbitrul Dorin Ursu

România este ţara central şi est-europeană cu cei mai mulţi arbitri la Wimbledon. Cei patru români prezenţi la All England Club sunt Mircea Constantin, Dorin Ursu, Raluca Andrei, Adel Suleyman, desemnaţi să conducă meciuri la Wimbledon unde, cel mai greu, este, ala cum declară ei ,,să oficiezi la linia de serviciu". Dorin Ursu, arbitru de linie, este braşovean şi a fost desemnat în 2015 ,,cel mai bun arbitru de tenis din România"
,,Noi venim din România, unde suntem obligaţi să arbitrăm pe zgură. Avem o urmă, putem sa întârziem orice decizie aşteptând să vedem unde a căzut mingea. Avem noroc cu această cretă, care ne poate arăta că mingea a fost bună. M-au selectat pe tabloul principal şi am ajuns să arbitrez jucătorii cei mai mari, am fost pe terenurile cele mai bune. Este o mare responsabilitate, pentru că este dificil să arbitrezi la linia de serviciu", a declarat Dorin Ursu, pentru prosport.
Dorin Ursu, ca dealtfel toţi arbitrii români de la Wimbledon se străduiesc să arate ce înseamnă seriozitatea, puterea de muncă, iniţiativa şi dorinţa de a da tot ce au mai bun în ei.
Și încă un lucru interesant, relevat de Dorin Ursu pentru prosport : cu 146 de euro pe zi, din cei 170 primiţi pentru cazare, Mircea şi Dorin au închiriat o cameră într-o casă situată la 5 kilometri de arena de tenis, unde ajung, cu bicicletele, în 20 de minute, după antrenamentul făcut, la o sală de fitness, aflată în drum spre Wimbledon.
D.R.