O motociclistă din Germania a murit pe Transalpina

O motociclistă din Germania a murit pe Transalpina

O motociclistă din Germania, în vârstă de 58 de ani, şi-a pierdut viaţa miercuri, pe DN 67C - Transalpina, după ce a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, din primele cercetări, femeia a pierdut controlul asupra motocicletei în apropiere de barajul Oaşa, în zona Gura Cibinului, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o maşină condusă de un bărbat de 68 de ani. În urma impactului, femeia, în vârstă de 58 de ani, din Germania, a decedat.

Ca urmare a accidentului, traficul pe Transalpina în zona menţionată este îngreunat, precizează IPJ Alba.

A.C.