Cum se organizează referendumul pentru revizuirea Constituţiei

Cum se organizează referendumul pentru revizuirea Constituţiei

Legislaţia privind referendumul a fost modificată, recent. Preşedintele a fost scos din procedura de declanşare a acestuia, iar pentru validare nu mai este nevoie de depăşirea pragului de 50% prezenţă, ci de doar 30% din numărul total de cetăţeni cu drept de vot. Legislaţia prevede că modificarea legii fundamentale se poate realiza la iniţiativa a cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Potrivit Articolului 150 din Constituţie, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 30 iunie 2018 este de 18.903.900, cu 1.216 mai mulţi faţă de 31 mai 2018, când figurau în Registrul electoral 18.902.684 de alegători români.

Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Acest lucru s-a produs, deja, în cazul referendumului pentru familia tradiţională, prin votul de luni, din plenul Senatului.

În forma actuală a legii, "cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 (alin. 3) din Constituţia României, calculată de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare, această dată", se arată la alineatul 4 al articolului 6.

Guvernul stabileste, prin hotărâre, data referendumului si aduce la cunostinta publica, de indata, prin mijloace de comunicare în masa, aceasta dată. Deja PSD a anunţat că votul va avea loc pe 7 octombrie.

Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constitutiei se suporta din bugetul de stat.
Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Legea de organizare a referendumului a fost modificată, astfel că noua legislaţie spune că proiectul de revizuire adoptat de Parlament va fi trimis la Curtea Constitutionala pentru ca aceasta sa îl evalueze si abia apoi va fi publicat în Monitorul Oficial, dacă primeste aprobarea CCR.

De la data publicarii vor curge cele 30 de zile, termen în care trebuie organizat referendumul. Potrivit modificărilor aduse Legii referendumului, intrate deja în vigoare, referendumul trebuie să se desfăşoare duminica.

Actuala majoritate parlamentară a mai făcut o modificare importantă: l-a scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României.

A.C.