Primarul George Scripcaru anunţă că va merge la referendum, dar şi schimbări la câteva secţii de vot

Primarul George Scripcaru anunţă că va merge la referendum, dar şi schimbări la câteva secţii de vot

Braşovenii care vor să îşi exercite dreptul democratic elementar de a vota sunt îndemnaţi de primarul George Scripcaru să facă acest lucru. Câteva sute de alegători, care locuiesc la câteva adrese din Valea Cetăţii, vor vota în altă parte decât sunt obişnuiţi.

Care sunt schimbările

Primăria Municipiului Braşov a întreprins toate demersurile necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a referendumului din perioada 6-7 octombrie, anunţă edilul.
Pentru în această perioadă, la Şcoala Gimnazială nr. 4 se derulează o serie de lucrări în cadrul proiectului ,,Renovarea clădirilor municipale şi a şcolilor, utilizând tehnologii de construcţii inteligente în municipiul Braşov", în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano - Român, spaţiul să fie impropriu derulării referendumului în condiţii optime. Aşa că, temporar, cele şase secţii de votare din această clădire vor fi mutate la Liceul de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch, două secţii, şi la Şcoala Gimnazială nr. 25, patru secţii.
Cetăţenii care au domiciliul pe străzile Cernei, Diana, Eftimie Murgu, Padina, Vârful cu Dor, arondaţi la secţia de votare nr. 72, precum şi cei care au domiciliul pe bulevardul Muncii numere impare, şi străzile Calcarului şi Oltului, arondaţi la secţia de votare nr. 73, îşi pot exprima opţiunea la Liceul de Arte Plastice.
Cei care au domiciliul pe bulevardul Muncii, numere pare, şi strada Ghindei, arondaţi secţiei de votare nr. 74, cei care au domiciliul pe strada Jepilor nr. impare 1-9 şi nr. pare 2- 20, arondaţi secţiei 75, precum şi cetăţenii de pe străzile Alexandru Odobescu, Alexandru Papiu Ilarian, Artarului, Carpenului, Doinei, Micu Klein, Pictor Nicolae Grigorescu, Somesului, Temeliei, arondaţi secţiei 76, şi cei de pe străzile Crişului şi Vasile Alecsandri, de la secţia nr. 77, îşi vor putea manifesta opţiunile la Şcoala Gimnazială nr. 25.
Cu excepţia acestor modificări, temporare, toţi ceilalţi braşoveni îşi vor putea exercita acest drept la aceleaşi secţii de votare ca şi până acum.

Îndemnul primarului

"Îi invit pe toţi cei care doresc să-şi exprime punctul de vedere cu privire la modificarea Constituţiei să participe la acest referendum şi să îşi exercite unul dintre drepturile democratice elementare. Ca de fiecare dată, atunci când am avut posibilitatea să îmi exprim o opţiune, fie că a fost vorba despre una politică, în cadrul alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale, fie că a fost vorba despre o opţiune în cadrul unui referendum, mi-am exercitat acest drept, lucru pe care îl voi face şi de această data", declară George Scripcaru.

D.G.