Semn de circulaţie periculos - a fost modificat ilegal

Semn de circulaţie periculos - a fost modificat ilegal

Șoferii care trec pe DN1, în zona Perşaniului, ar putea fi derutaţi de un semn de circulaţie. Și nu numai atât. Pentru că e vorba de o modificare în sensul creşterii limitei de viteză, cei care ar accelera până la 80 km/h, în loc de 60 km/h, s-ar pune în pericol. Restricţia de viteză a fost instituită în această vară, pe un drum întins, dar care este urmat de o curbă strânsă, în care au avut loc şi accidente.
"Iată cum înţeleg unii şoferi să trateze indicatoarele care limitează viteza pe sectoarele periculoase de drum. Deşi ar putea părea o glumă bună, vă avertizăm că în conformitate cu Legea 49/2006 "lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora" se sancţionează cu amenda contravenţională între 1300 şi 2900 de lei. Nemaivorbind de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la traffic", declară Horia Stancu, şeful Secţiei Drumuri Naţionale din cadrul DRDP Braşov.

D.G.